Vlad Filat ne asigură că nu va negocia cu PCRM
Preşedintele PLDM a precizat că nu va purta negocieri cu opoziţia parlamentară pentru formarea unei majorități în legislativ, dar se va consulta pentru a afla părerea comuniștilor despre chestiuni economice, sociale și politice.
„Discut cu cei care pot contribui la asigurarea unei majorităţi parlamentare, pentru ca atunci când voi veni în parlament pentru a prezenta programul de guvernare și lista nominală a cabinetului de miniștri să întrunim majoritatea necesară. Unele sunt discuţii, altele sunt consultări, dar sunt şi negocieri”, a spus Filat.
Menționăm că, ieri, deputata Ana Guțu a declarat public că grupul de parlamentari PL care au fost excluși la ședința de săptămâna trecută a Consiliului Republican al PL va susține candidatura lui Vlad Filat.
Totodată, Vlad Filat a refuzat să dea curs demersului lui Mihai Ghimpu, privind demiterea a doi miniștri care au fost promovați de Partidul Liberal (PL).
Viceprim-ministrul Mihai Moldovanu a prezentat la ședința guvernului demersul lui Mihai Ghimpu, în care liderul liberal cerea demiterea ministrului Apărării, Vitalie Marinuța, și ministrului Mediului, Gheorghe Șalaru. Premierul în exercițiu a refuzat să examineze cererea. „Va fi în mare așteptare acest demers”, a răspuns Filat.
Timpul.md (I.M.)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!