Vlad Plahontiuc: Moldova va renaște doar prin solidaritate
În aceeaşi postare, el dezvăluie faptul că cei doi copii ai săi s-au născut anume la această maternitate, chiar dacă ar fi avut posibilitate să meargă peste hotare la clinici moderne din Europa. Plahotniuc le mulţumeşte medicilor de la Institutul Mamei şi Copilului pentru munca şi dăruirea de sine de care dau dovadă, în pofida condiţiilor grele de lucru.
”În urmă cu 17 ani, am trecut pentru prima dată pragul Institutului Mamei şi Copilului, acolo am devenit pentru prima dată tată. Îmi amintesc cu emoţie momentul acela de bucurie, pe care orice tată îl înţelege. Atunci însă, dincolo de bucurie, nu am putut să nu remarc condiţiile precare în care mamele erau nevoite să nască. Acelaşi lucru l-am constatat şi în urmă cu 7 ani, când s-a născut cel de-al doilea băiat al meu, tot la maternitatea respectivă, scrie Vlad Plahotniuc.
El precizează că ar fi putut face ca si copiii săi să se nască în maternităţi bine dotate din Occident, aşa cum procedează alţi părinţi, dar nu a făcut-o. ”Ştiu că pe mulţi condiţiile din maternităţile noastre îi determină să aleagă să meargă la Iaşi sau în alte maternităţi din Europa. Aş fi avut şi eu posibilitatea să fac asta, desigur, însă mi-am dorit ca feciorii mei să se nască în Moldova şi s-au născut aici, unde s-au născut şi părinţii lor”.
Totodată, Plahotniuc menţionează că aceasta nu este prima donaţie făcută acestei maternităţi şi că a contribuit la renovarea acesteia şi anterior.
Plahotniuc le aduce un omagiu şi medicilor de la această instituţie, pentru că au contribuit ca băieţii să se nască sănătoşi. ”Le rămân recunoscător medicilor de la Institutul Mamei şi Copilului pentru că au contribuit ca cei doi băieţi ai mei să vină pe lume sănătoşi, le sunt recunoscător şi ca politician pentru modul în care îşi fac datoria în condiţiile grele pe care le au. Iată că azi a venit momentul să mă solidarizez şi eu cu ei, să particip la campania de strângere de fonduri pentru modernizarea acestei maternităţi. Eu aş spune că e vorba în primul rând de salvarea acestei maternităţi, apoi de modernizarea ei şi de transformarea ei într-o unitate medicală cu standarde înalte”.
Prim-vicepreşedintele PDM vorbeşte despre beneficiile pe care le va cunoaşte Institutul Mamei şi Copilului în urma proiectului de colectare de fonduri ”Renaşte Moldova”. ” Proiectul este unul foarte amplu, vor urma reparaţii substanţiale, vor fi achiziţionate aparate medicale performante, vor fi îmbunătăţite condiţiile din saloanele de lăuzie şi de naştere. Cu alte cuvinte, vor fi asigurate condiţii decente pentru mamele care nasc acolo, dar şi pentru copiii care urmează un tratament în această instituţie medicală”, a scris Vlad Plahotniuc.
”Campania Renaşte Moldova sunt sigur că va fi un exemplu frumos de solidaritate a societăţii într-un proiect de maximă importanţă socială. Avem un exemplu în acest sens în România, un spital de copii important din Bucureşti a fost adus la sandarde foarte înalte tocmai printr-o astfel de solidarizare a oamenilor. Sunt sigur că şi noi putem face asta. Artişti, politicieni, oameni simpli, nu contează cine suntem şi ce facem, contează cât de conştienţi suntem de importanţa ajutorului pe care îl acordăm. Fie că e vorba de un leu sau de mai mult, aceşti bani vor fi investiţi în viitorul copiilor noştri şi al mamelor, în viitorul Moldovei”, concluzionează Vlad Plahotniuc.
Amintim că sâmbătă la Chișinău a avut loc lansarea campaniei "Renaște Moldova", în cadrul unui concert cu participarea interpretei Laima Vaikule. Obiectivul campaniei este de a colecta 18.563.913,38 lei (aproximativ 1 milion de euro), bani din care vor fi făcute reparații în condiții transparente, în 6 etape, pentru modernizarea maternității și îmbunătățirea condițiilor pentru mame și copii. În cadrul acestei campanii, fondatorul Edelweiss a făcut o donație de 1.856.913 de lei.
Sursa: hotnews.md