Politică

Vlad Plahotniuc: Trebuie să formulăm scopuri concrete pentru integrarea în UE

Acest obiectiv a fost enunţat de prim-vicepreşedintele Parlamentului Vlad Plahotniuc în cadrul întrevederii cu reprezentanţii Parlamentului României din cadrul Comisiei comune moldo-române de integrare europeană. „Am depăşit criza politică şi ne concentrăm asupra priorităţilor politice de bază ale Republicii Moldova, iar integrarea europeană este scopul nostru comun”, a declarat Vlad Plahotniuc.

La rândul său, Preşedintele Comisiei de politică externă a Senatului României, Titus Corlăţeanu, a salutat alegerea şefului statului de către Parlamentul R. Moldova, menţionând că acest fapt este bine primit la nivelul Uniunii Europene. „Susţinerea integrării europene a R. Moldova este un obiectiv de acţiune permanentă pentru partea română”, a menţionat Titus Corlăţeanu. Preşedintele Comisiei de politică externă a remarcat că la Bucureşti există experienţa necesară în acest sens, astfel, „Moldova trebuie să facă progrese şi să insiste în relaţia cu Uniunea Europeană pe principiul „more for more – mai mult sprijin pentru mai multe progrese”, agreat de majoritatea partenerilor europeni”.

Participanţii la întrevedere au mai discutat despre organizarea tehnică a conlucrării şi au convenit să identifice priorităţile pentru expertiza actelor legislative, care se impun a fi armonizate sau adoptate în contextul integrării europene a R. Moldova.

D.C. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *