Volodimir Zelenski anunță mai multe ”artilerie, drone, rachete și proiectile made in Ukraine”
Industria militară ucraineană îşi dublează producţia de drone, rachete, vehicule blindate şi obuze de artilerie pentru a face faţă războiului de rezistenţă împotriva invaziei ruse, a anunţat preşedintele ţării, Volodimir Zelenski, în discursul său adresat naţiunii luni seară, transmite Agerpres.
Zelenski a făcut acest anunţ după întâlnirea cu şefii companiei publice specializate în producţia de armament, Ukroboronprom, şi cu şefii diferitelor sale unităţi de producţie.
”Artilerie ”made in Ukraine”. Proiectile ”made in Ukraine”. Drone, rachete, vehicule blindate” fabricate în Ucraina, a declarat președintele Zelenski despre armele şi echipamentele militare cărora industria militară naţională le acordă prioritate.
”Creştem capacitatea de producţie. Ucraina o poate face. Există finanţare pentru asta”mai, a adăugat şeful statului ucrainean, care a anticipat că ”industria noastră de apărare va oferi rezultate mai bune”.
Menționăm că la sfârșitul săptămânii trecute, Volodimir Zelenski a anunţat că Ucraina va organiza în octombrie un forum internaţional al companiilor de apărare pentru a explora posibile alianţe care să conducă la creşterea producţiei de arme şi echipamente militare.
De la începutul războiului, Ucraina a optat pentru a-şi dezvolta industria militară cu obiectivul de a-şi reduce dependenţa de asistenţa externă în acest capitol.
Dronele aeriene şi maritime dezvoltate de Ucraina şi-au demonstrat eficacitatea în ultimele săptămâni, ajungând la Moscova şi lovind diverse ţinte strategice din interiorul Rusiei, adică acolo unde aliaţii din Vest ai Kievului nu permit autorităţilor ucrainene să atace cu armamentul occidental trimis de teama să nu provoace o escaladare cu Moscova.
De asemenea, Ucraina a dezvoltat cu succes rachete precum cea care a distrus la 23 august un sistem rusesc de rachete antiaeriene S-400 în peninsula Crimeea ocupată.