VOM CĂLĂTORI în Uniunea Europeană doar cu PAȘAPOARTE BIOMETRICE
După anularea regimului de vize cu Uniunea Europeană, vor fi permise călătoriile de doar 90 de zile pe parcursul a 6 luni. Ministrul Afacerilor Externe, Natalia Gherman, a dat mai multe detalii referitor la regimul liberalizat de vize, ieri, în cadrul emisiunii Replica de la Prime.
Potrivit Nataliei Gherman, cetățenii R.Moldova ar putea călători liber în Uniunea Europeană deja în toamna anului viitor iar abolirea vizelor se va face în două etape. “Vom începe cu abolirea vizei pentru persoanele care deţin paşapoarte diplomatice şi de serviciu. După care va urma şi a doua etapă, cea a abolirii regimului pentru toţi cetăţenii”.
Șefa diplomației moldovenești consideră că niciunul dintre statele membre ale UE nu ne va crea probleme: "Avem angajamente cu fiecare din cele 28 de țări. Nu ne așteptăm la probleme din partea niciuneia din ele". Mai mult ca atât, ministrul a ținut să sublinieze că vom avea o susținere deosebită din partea Poloniei, care ne-a dat asigurări că ne va crea toate condițiile și ne va oferi toate facilitățile, chiar dacă Ucraina nu va semna Acordul.
De asemena, Comisia Europeană a anunţat că va recomanda ţărilor membre UE şi Parlamentului european excluderea Republicii Moldova din lista statelor care au nevoie de vize pentru a circula în spaţiul european. Recomandare, care, potrivit ministrului, urmează să fie aprobată de UE până la sfârşitul lunii martie a anului viitor.
Amintim că, săptămâna trecută, Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso a anunțat la Bruxelles, că moldovenii vor putea călători în Uniunea Europeană fără vize începând cu 2015.
Sursa: politik.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!