Economie

Vom fi obligaţi să cumpărăm cu bani mulţi cereale din afara ţării

Potrivit Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA), în ultimele cinci luni ale anului 2011, media anuală a precipitaţiilor căzute a fost mult mai mică comparativ cu anul secetos 2007. În aceste condiţii, RM va fi nevoită să importe masiv cereale de peste hotare, iar preţurile vor fi dictate de piaţa regională, pentru că şi ţările vecine se confruntă cu probleme similare, spun experţii în agricultură. Mânia îngheţurilor o vor simţi cel mai mult ţăranii şi cei care deţin terenuri agricole vaste.

În luna februarie, la şedinţa Colegiului MAIA au fost emise mai multe recomandări pentru agricultori. Potrivit şefului adjunct al Direcţiei generale politici de dezvoltare sectorială, Pintilie Pârvan, este prematur să aflăm starea culturilor de toamnă. „Aşteptăm rezultatele monoliţilor care trebuiau colectaţi de pe câmpuri, care vor fi gata în maximum două săptămâni”, ne-a spus Pârvan.

Totuşi, indiferent de condiţiile climaterice care se vor crea în următoarea perioadă, este evident că vom intra în primăvară cu secetă pedologică, menţionează Ministerul Agriculturii. Deficitul de umiditate în stratul de 0-100 cm constituie 110-120 mm. În stratul de 100-200 cm rezerva de umiditate este în limita umidităţii de veştezire. Condiţiile anului curent dictează schimbări radicale în structura suprafeţelor de însămânţare. Va trebui redusă suprafaţa de teren alocată culturilor cu sistem radicular adânc (sfecla de zahăr şi floarea-soarelui) din motiv că rezervele în al doilea metru de sol sunt foarte mici. În caz contrar, va fi provocată o secetă artificială. Vor trebui sporite şi suprafeţele pentru culturile de primăvară.

Şi recolta de struguri şi fructe va fi mai mică. Îngheţurile au afectat atât plantaţiile anuale, cât şi cele perene. Anul se arată nefavorabil agriculturii, consideră managerul în agrobusiness Anatolie Ignat. „Preţurile vor fi mai mari, iar insuficienţa produselor va fi compensată din importuri. Agricultorii vor avea nevoie de consultanţe suplimentare la tehnicile de curăţare”.

Situaţia este destul de gravă, dar au fost vremuri şi mai rele, menţionează directorul Departamentului economie de piaţă funcţională în cadrul IDIS „Viitorul”, Viorel Chivriga. „Circa 50% din semănăturile de toamnă sunt afectate în totalitate sau parţial, iar însămânţările de rapiţă au fost compromise grav. Situaţia este destul de gravă, însă puţin mai bună decât cea cu care ne-am confruntat în anul 2003. Atunci am avut un an agricol ratat pentru cei care au semănat grâu, orz sau secară. Recolta de grâu a fost de 107 mii tone, adică de opt ori mai puţin decât în 2011”.

Expertul a menţionat că şi ţările vecine se confruntă cu o situaţie asemănătoare. „Ucrainenii vor trebui să însămânţeze circa trei milioane de hectare încă o dată, ceea ce înseamnă costuri mai mari de producere şi preţuri mai mari. O situaţie nu prea bună este şi în România unde, de asemenea, au fost compromise suprafeţe însemnate de cereale. Toate acestea demonstrează că noi vom fi presaţi de cererea de pe piaţa regională. Asta înseamnă că preţurile vor fi mai mari şi putem ajunge în situaţia în care va trebui să importăm masiv cereale de peste hotare”, a afirmat Viorel Chivriga. Potrivit lui, fiecare fermier care va semăna culturi de primăvară în locul celor compromise va trebui să scoată din buzunar de la 2000 până la 2500 de lei pentru fiecare hectar. „Ţăranii vor sărăci mult. Cei care nu au multe pământuri vor fi afectaţi cel mai mult. Ne aşteaptă un an greu şi pentru culturile multianuale. Soiurile de struguri de masă sunt afectate foarte mult… În unele regiuni, mai ales la sud, recolta va fi una mizerabilă. În centru situaţia este un pic mai bună, dar nu foarte diferită. Şi culturile sâmburoase sunt afectate. Depinde foarte mult şi de faptul cum vor fi efectuate primele operaţii agricole în livezi şi în vii”, a mai spus Viorel Chivriga.

Circa 30 de mii de hectare cu semănături efectuate la sfârşitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie vor avea recoltă bună. Alte 155 mii de hectare de culturi agricole, semănate la mijlocul lunii octombrie, vor avea roadă satisfăcătoare, iar celelalte semănături au fost compromise.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *