Voronin ar vrea să revină în Parlament
Declaraţia a fost făcută de liderul PCRM Vladimir Voronin în cadrul unei emisiuni TV, informează MOLDPRES.
Potrivit lui Voronin, comuniştii boicotează şedinţele plenare pe motiv că actualul Pralament ar fi nelegitim. "Noi nu am avut altă alegere, decît să ieşim la proteste. Însă nu poţi scoate oamenii în piaţă la fiecarea sfîrşit de săptămînă, din acest motiv protestele au fost stopate pînă la întîi mai", a opinat Voronin.
Voronin s-a arătat nemulţumit de decizia Parlamentului de a-i sancţiona pe deputaţii care nu vin la şedinţele plenare. "Noi am atacat în instanţă această decizie. Activitatea de deputat mai înseamnă să mergi în teritoriu, să discuţi cu alegătorii", a afirmat liderul comuniştilor.
El a adăugat că nimeni din actuala guvernare nu l-a contactat pentru discuţii şi a precizat că formaţiunea pe care o conduce, chiar dacă este în opoziţie, are un rating stabil.
Voronin a opinat că deciziile adoptate de mai multe consilii raionale de a arbora drapelul roşu-albastru nu pot fi calificate drept un act de nesupunere, deoarece deciziile au fost luate benevol şi nu există niciun ordin PCRM în acest sens. "Am mers cu acest drapel la proteste şi oamenii au început să-l răspîndească în toată ţara", a mai spus Voronin.
Fracţiunea PCRM boicotează şedinţele Parlamentului începînd cu luna ianurarie curent, notează MOLDPRES.
Via Moldpres