Ultima oră

Voronin educa patriotismul moldovenesc cu tancurile rusesti

In timp ce peste 90% din moldoveni declara ca sunt afectati de criza economica, guvernarea comunista, desi e pe duca, arunca banii publici pe fereastra. Zilele trecute la Leuseni, Hancesti, au fost finalizate lucrarile de amenajare a unuia dintre cele sapte tancuri-monument de pe teritoriul RM. pentru a sarbatori „eliberarea din 1944” – lucrari care au secatuit Bugetul de un milion de lei!

Surse din cadrul Guvernului, care au dorit sa-si pastreze anonimatul, ne-au spus ca milionul s-a dus, din mijloacele Fondului rutier, pentru amenajarea teritoriului din preajma tancului. Aceleasi surse ne-au relatat ca a existat o indicatie „de sus”, venita de la prim-secretarul comunistilor, Vladimir Voronin, care a satisfacut astfel doleanta lui Nicolae Gutul, presedintele Organizatiei pentru apararea drepturilor slavilor din RM, „VECE”. Restaurarea tancului propriu-zis a costat circa doua milioane de lei si s-a facut din donatii venite din Federatia Rusia (guvernatorul regiunii Volgograd si Compania „Lukoil”). „In loc sa scapam de aceste tancuri noi bagam bani in ele. Cui trebuiesc ele?”, s-au intrebat sursele noastre din executiv.

Acum patru ani, TIMPUL a desfasurat „Operatia „Antitanc”, prin intermediul careia istorici, politicieni, oameni de cultura s-au pronuntat pentru adunarea celor sapte tancuri existente in RM intr-un muzeu. Astfel noi am scapa de simbolurile „eliberarii”. Dar iata ca in cei patru ani nu s-a miscat nimic, iar acum guvernantii vor sa resusciteze patriotismul cu… aceleasi tancuri. Crezul comunistului Gutul, ca si a lui Voronin, e ca tinerii au un nivel diminuat de educatie patriotica. Si pentru ca singura solutie pe care o vad este reconstructia monumentelor si a memorialelor sovietice, ei s-au pus pe treaba. In cei opt ani de guvernare rosie, milioane de lei au fost investite in acest trecut. Cu ce costuri insa? Numai restaurarea Memorialului „Eternitate” din Chisinau a costat circa 35 milioane de lei. Imediat dupa preluarea primariei de catre democrati s-a demonstrat ca stabii comunisti au deturnat, prin „Eternitate”, 13 milioane de lei (peste 1 milion USD) din bugetul capitalei.

"Dupa „revolutiile de catifea”, toate tancurile din ?arile Baltice si ex-sovietice au fost demontate si duse la muzee ale comunismului. Pe noi se pare ca ceva ne impiedica sa ne rupem de un trecut mult prea dureros…"

Primul tanc-monument in RM a fost instalat pe soseaua care leaga Dubasarii de Tiraspol, langa satul Pohrebea, in 1965, in ajunul aniversarii a 20-a de la incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial. Se spunea despre acest tanc ca ar fi fost gasit in Nistru… Ulterior, propaganda sovietica a scris o adevarata legenda despre membrii echipajului, care au fost declarati, post-mortem, eroi ai URSS. Celelalte sase tancuri au fost instalate in anii ’60: la Leuseni, Cornesti (Ungheni), Cineseuti (Rezina), Nisporeni, Balti si Tiraspol. In perioada sovietica, tancurile erau un puternic element de indoctrinare, aceste „monumente” fiind vizitate, obligatoriu, de elevi. Langa „tancuri” se tineau mitinguri cu ocazia sarbatorilor sovietice, acolo picii deveneau pionieri. Tot aici veneau sa depuna flori si sa se fotografieze mirii si miresele. Din 1993, tancurile respective nu mai figureaza in lista monumentelor ocrotite de stat. Insa ele au ramas sa figureze ca obiecte de patrimoniu public, aflate la balanta autoritatilor din localitatile in care sunt amplasate.

Dupa „revolutiile de catifea”, toate tancurile din ?arile Baltice si ex-sovietice au fost demontate si duse la muzee ale comunismului. Aceste state au renuntat la „moastele” unui sistem defunct si strain lor, adoptand alte valori. Pe noi se pare ca ceva ne impiedica sa ne rupem de un trecut mult prea dureros. Ori, poate, ne-am deprins ca sa ne scrie istoria strainii, precum e acest Nicolae Gutul de la „VECE”.

Ce crede Biserica

Parintele Pavel Borsevschi,
parohul Bisericii „Sf. Dumitru”, din Chisinau

Noi, crestin-ortodocsii, facem troite, nu tancuri

Satul arde, baba se piaptana. Probabil asa de tare conducerea tarii isi iubeste poporul. Cand e vorba de consemnarea acestor date trebuie sa ne gandim nu numai la cei care au cazut pe front, dar si la cei care sunt in viata, sa le acordam atentia cuvenita, sa le purtam de grija. Si tataca meu a luptat la razboi si era mai bine daca il ajutau sa-si plateasca gazul sau alte nevoi, decat sa puna pusti pe tancuri. De tancuri este plina lumea…Poate ei acum vor sa aminteasca cuiva ca noi avem tancuri. Noi, crestin-ortodocsii, atunci cand ne pomenim eroii, facem troite, nu punem tancuri. Trebuie inaltate mai multe monumente pasnice, care sa ne cheme la impacare si la dragoste, nu la razboi. Intamplarea asta cu tancul imi aminteste de un banc. L-au intrebat pe francez cu ce masina ii place sa calatoreasca in afara tarii. Si el a raspuns: cu „Renault”. Neamtul a spus: cu „Mercedes”, iar rusul: cu tancul.

                                                                                                          *********
Parintele Nicolae Robu,
parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca

Trebuie sa scapam de mentalitatea sovietica

Trebuie sa ne debarasam de mentalitatea sovietica, sa asteptam sa se schimbe generatiile. Stim ca poporul lui Israel a fost purtat de Moise timp 40 de ani prin pustie, ca sa ajunga la Pamantul Fagaduintei, nu de aceea ca el nu stia drumul, dar pentru ca la Pamantul Fagaduintei trebuia sa ajunga numai oameni liberi, cu gandire libera; cel nascut in robie nu era vrednic sa faca ceva bun… Asa si noi, avem inca o generatie-doua cu asemenea mentalitate, dar, daca vom fi destul de insistenti pentru generatiile viitoare, atunci avem o speranta. Eu sunt realist si va spun ca nu poti scoate aceste tancuri acum. Sa incerce cineva sa le scoata… Mai bine sa ne cream valorile noastre, sa ne facem monumentele noastre, sa educam cat mai multi oameni culti si bine instruiti. Atunci cand ne vom simti bine pe picioare, cand vom fi oameni liberi sa ne ducem in toata lumea, sa vedem ce valori au alti, atunci nimeni n-o sa vrea sa primeasca tancurile astea nici la fier vechi, o sa spuna ca sunt spurcate, ca au avut secera si ciocanul pe ele.

 



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *