Voronin, îndemnat să renunţe la ”crustaceele supuse transformării” din echipa sa

Candu i-a propus să-şi schimbe consilierii şi o parte din echipă, mai ales dintre cei care critică UE, dar mănâncă sandviciuri prin mall-urile din România. În acest context, vicepreşedintele legislativului le-a vorbit comuniştilor şi despre metamorfozele pe care le-a cunoscut în ultimul timp.
Candu a declarat în plenul legislativului că unii deputaţi comunişti au depăşit orice limită prin ameninţrile cu moartea pe care le fac unii deputaţi comunişti la adresa membrilor guvernului. În opinia lui Candu Voronin nu susţine asemenea comportament.
”Dvs sunteţi o persoană cu experienţă, adultă, trecută prin tot felul de transformări. Dvs, dle preşedinte, vă deosebiţi foarte mult de aceste crustacee care sunt supuse transformării şi metamofozei. Probabil trebuie să vă schimbaţi consilierii şi o parte din echipă. Atunci când se ajunge la aemeninţarea cu moartea este culmea şi eu sunt sigur că dvs, dle preşedinte Voronin, personal, nu acceptatţi astfel de comportamente”, potrivit lui Candu.
În acest context, Candu le-a făcut ”o lecţie” comuniştilor despre metamorfoză, sugerând că unii dintre deputaţii comunişti încă nu au trecut la etapa maturizării. “Metamorfoza este un proces biologic de transformare prin care trec unele animale după naștere, dezvoltându-se de la forma de tinerețe, la cea din stadiul de adult, printr-o schimbare evidentă și destul de rapidă a înfățișării sale, prin creșterea și diferențierea celulelor, inclusiv organe sexuale de adult. Unele insecte, moluște și crustacee suferă metamorfoze care sunt de obicei însoțite și de o schimbare a habitatului sau a comportamentului. Schimbările multiple ce apar în cadrul metamorfozei sunt controlate de organismele respective, prin hormoni”.
Vicepreşedintele legislativului a mai arătat că subalternii lui Voronin nu sunt sinceri atunci când critică de la microfoanele parlamentului Uniunea Europeană. ”Echipa dvs cu adevărat se tranformă: Îi vedeţi cât de curajoşi sunt acum, bravi şi agresivi? Dar să-i vedeţi cum stau tiptil, tăcuţi în restaurantele şi mall-urile din România şi mănâncă sandviciuri şi se uită în jur cât de dezvoltată este România în cadrul UE”, a declarat Candu.
În declaraţia sa în legătură cu moţiunea de cenzură depusă de comunişti, care a fost examinată azi în parlament, Andrian Candu a mai arătat că PCRM este inconsecvent şi îşi schimbă viziunile în funcţie de propriile interese şi nu de cele ale Republicii Moldova. ”Ceea ce vedem astăzi, este că Partidul Comuniștilor trece printr-o metamorfoză. Partidul comuniștilor, aflat la guvernare, în anul 2005, pornește un proces și este foarte activ pentru obținerea statului de asociere la UE. Astăzi, când noi suntem la un pas de obținerea regimului liberalizat de viză și semnarea acordului de asociere, Partidul Comuniștilor se transformă, și nu le mai place….ba mai mult, merg prin țară și mint cetățenii despre crucile din cimitire sau tăiatul porcului”, a declarat Andrian Candu.
Sursa: Hotnews.md