Politică

Voronin s-a mulţumit cu scuarul AŞM

Liderul partidului, Vladimir Voronin, a declarat că alianţa de guvernare este o ruşine, uzurpează puterea de stat şi lichidează democraţia în Republica Moldova. „Avem o singură cerinţă: cerem alegeri democratice anticipate parlamentare”, a spus Vladimir Voronin, transmite Info-Prim Neo.

Preşedintele PCRM a declarat că alianţa de guvernare s-a năpustit ca o animală asupra opoziţiei, a atacat libertatea de exprimare, a închis NIT, a atacat consiliile raionale în care majoritatea aparţine comuniştilor, a început urmărirea penală faţă de cei care respectă simbolurile naţionale. De asemenea sunt intimidaţi deputaţii comunişti şi membrii familiilor acestora. „Vom lupta până la capăt. Doar împreună vom reuşi să atragem societatea cu noi. Trăiască, Republica Moldova!”, a spus Vladimir Voronin.

Membrul PCRM, Ion Ciobanu, a condamnat acţiunile conducerii statului, menţionând că alianţa de guvernare a făcut tot posibilul pentru ca membrii PCRM şi oamenii simpli să nu poată ieşi în Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru a manifesta. „Prima dată am văzut ca un prim-ministru să vorbească despre realizările sale şi să nu fie aplaudat”, a spus Ion Ciobanu despre mitingul organizat în PMAN de sindicate, patronate şi Guvern.

Directorul postului privat de televiziune NIT, care a rămas fără licenţă, Adela Răilean, a declarat că postul este a oamenilor simpli. „Deja de o lună ni s-a interzis să ne adresăm dumneavoastră, dragi telespectatori. Până pe 5 aprilie, când CCA a luat decizia monstruoasă, noi am fost cei care am trăit alături de dumneavoastră. Dumneavoastră ne încurajaţi şi ne daţi puteri să luptăm până când NIT va reveni în casele dumneavoastră, deoarece NIT nu este al lor, dar este al vostru. Doar o putere fricoasă poate pune căluşul jurnaliştilor. Vă promit că noi vom reveni”, a spus directorul NIT.

Elena Stroina, o participantă la miting, a declarat că a venit să protesteze împotriva batjocurii, sărăciei, lipsurilor. „Jos, alianţa! Jos, uzurpatorii! Noi vom lupta până la capăt”, a spus bătrâna.

PCRM a vrut să organizeze cel de-al doilea Congres Civic în Piaţa Marii Adunări Naţionale, dar a trebuit să se mulţumească cu scuarul Academiei de Ştiinţe a Moldovei pentru că în centul capitalei câteva mii de persoane, membri de sindicate din toate raioanele ţării, au participat la o acţiune prilejuită de Ziua Internaţională a Solidarităţii Oamenilor Muncii. Simpatizanţi PCRM au mărşăluit totuşi de la AŞM până la PMAN, unde s-au despărţit paşnic.

Sursa: Info-prim.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *