(VOTAT CU APLAUZE) Legea antifumat a fost aprobată în Parlament
Pachetul cu legi anti-tutun prevede interzicerea fumatului în spaţiile publice închise şi semi-închise, la locul de muncă, în transportul public, în spaţiile publice deschise administrate de instituţiile medico-sanitare şi de învăţământ.
Sunt prevăzute, de asemenea, sancţiuni atât pentru gestionarii spaţiilor în care este interzis fumatul, cât şi pentru fumători. Sancțiunile sunt de până la 8 mii lei pentru persoane fizice și până la 10 mii lei pentru persoanele juridice. Proprietarii și managerii acestor spații vor fi obligați să afişeze pe uşa de intrare simbolul ce interzice fumatul.
Inițiativa legislativă prevede ca gheretele unde se vând produsele din tutun trebuie să fie amplasate, între ele, la o distanţă de cel puţin 200 de metri şi la 50 de metri de la instituţiile de învăţământ şi instituţiile medico-sanitare. Totodată, se interzice comercializarea produselor din tutun şi a produselor care conţin nicotină în unităţi de comerţ între orele 22.00–8.00.
În plus, se va interzice vânzarea produselor de tutun minorilor, comercianții fiind obligați să verifice vârsta persoanei. Se impun interdicții și la comercializarea on-line, dar și vânzarea tutunului prin aparate, precum și expunerea vizibilă a produselor din tutun în spaţiile comerciale accesibile publicului.
După adoptarea acestei inițiative, publicitatea la produsele din tutun urmează să fie interzisă la radio şi televiziune, în cinematografe sau pe internet. Totodată, pachetele de țigări urmează să conțină avertismente privind dauna fumatului pe cel puțin 65 la sută din suprafața pachetului de țigări, iar țigările slim și cele cu arome vor fi interzise.
sursa: unimedia.info
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!