Social

Votat! Familiile în care cel puțin unul dintre membri activează în sfera serviciilor publice vor beneficia de locuințe sociale

Parlamentul a susținut, în lectura a doua, inițiativa legislativă a Guvernului de extindere a criteriilor de eligibilitate a beneficiarilor de locuințe sociale.

Proiectul prevede că, pe lângă asigurarea cu locuințe sociale a păturilor vulnerabile, acțiunea legii se va extinde și asupra familiilor în care cel puțin unul dintre membri este angajat al unei instituții bugetare sau activează în sfera serviciilor publice. De asemenea, conceptul de „minim de existență” va fi înlocuit cu cel de „salariu minim pe țară”, drept unul dintre criteriile de eligibilitate, relatează Realitatea.md.

„Prin această modificare, autoritățile publice locale din Republica Moldova vor avea posibilitatea să ofere locuințe funcționarilor publici din zonele critice și să suplinească posturile vacante, contribuind la dezvoltarea regiunilor”, argumentează autorii.

Concomitent, în proiect se conțin și unele recomandări ale Curții de Conturi, care a realizat un audit al conformității asupra implementării Proiectului de construcție a locuințelor pentru păturile socialmente vulnerabile în anii precedenți. În special, aceste propuneri se referă la condițiile speciale de reziliere a contractului de locațiune, inclusiv în cazul identificării prezentării datelor eronate sau neinformării APL despre modificarea condițiilor care au servit temei pentru acordarea locuinței sociale.

În cadrul celor două faze de implementare a proiectului de construire a locuințelor sociale, au fost asigurate cu locuințe 3500 de persoane din categoriile social vulnerabile.

Proiectul de lege a fost susținut în lectura a doua de 54 de deputați.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *