Votat în prima lectură! Moldovenii vor putea schimba bani doar cu prezentarea actelor de identitate
La efectuarea operațiunilor valutare, indiferent de sumă, va fi obligatorie prezentarea actelor de identitate. Parlamentul a votat joi, 17 august, în prima lectură, un proiect de modificare a Legii cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, inițiativă legislativă a deputatului Radu Marian, comunică MOLDPRES.
Astfel, potrivit proiectului, se elimină pragul de 10 000 lei până la care se puteau efectua operațiuni de schimb valutar fără prezentarea actelor de identitate
De asemenea, datele din actele de identitate la efectuarea schimbului valutar vor fi înregistrate de către unitatea de schimb valutar. Acest lucru va permite instituțiilor financiare să monitorizeze tranzacțiile efectuate de către clienți. Datele vor putea fi utile în investigarea unor tranzacții suspecte și vor putea contribui la identificarea schemelor de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului.
Autorul inițiativei legislative menționează că prezentarea unui act de identitate la efectuarea schimbului valutar este o practică des întâlnită în multe țări din întreaga lume, fiind susținută de legislația pentru prevenirea spălării banilor și combaterii finanțării terorismului.