Politică

Votul uninominal este susţinut şi de Institutului Democrat Naţional din SUA

Vlad Plahotniuc a ţinut să menţioneze în cadrul întrevederii că Republica Moldova este un stat cu o democraţie în curs de maturizare, ceea ce constituie principala provocare pentru clasa noastră politică. „După 2009 în Republica Moldova a crescut libertatea de exprimare, transparenţa în procesul politic, preocuparea cetăţenilor faţă de problemele statului şi s-a consolidat democraţia. Dar actuala criză politică arată necesitatea unor reforme democratice complexe şi conceptuale, inclusiv, în sistemul electoral al R. Moldova. Am depus iniţiativa legislativă cu privire la alegerea parlamentarilor pe circumscripţii uninominale, cu vot în două tururi, pentru a strânge legătura dintre deputaţi şi alegătorii lor şi pentru a-i responsabiliza direct în faţa oamenilor”, a menţionat prim-vicepreşedintele forului legislativ.

Andrew Young s-a arătat foarte interesat de subiectul acestei iniţiative legislative. „Cunosc sistemul de circumscripţii uninominale, cu ajutorul căruia am fost ales de mai multe ori în Marea Britanie”, a spus şeful reprezentanţei NDI, menţionând că este la curent cu specificul sistemelor politice în multe ţări din estul Europei.

În calitatea sa de vicepreşedinte al Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc a abordat împreună cu Andrew Young şi alte oportunităţi, pe care Institutul Democrat Naţional din SUA le-ar putea oferi în contextul asistenţei pentru dezvoltarea formaţiunilor şi sistemului politic din R. Moldova.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *