VOX despre monumentele sovietice: „Pe cine să punem în loc? Pe Filat?”
După ce Republica Moldova și-a declarat independența, acestea au rămas neatinse. Pentru cei care au trăit și au muncit în URSS, ele ar putea să aibă o anumită semnificație. Dar am dorit să aflăm opinia tinerilor care s-au născut după 1991, și știu de URSS doar din manuale. I-am întrebat dacă monumentele sovietice trebuie să rămână unde sunt sau să fie mutate într-un muzeu în aer liber. Unele răspunsuri au fost destul de contradictorii. Menționăm că sondajul a fost realizat pe bulevardul Gr. Vieru, în preajma Academiei de Studii Economice.
Victoria, 22 de ani
Eu cred că monumentele sovietice trebuie să rămână acolo unde sunt. Ce înseamnă monumentul acesta concret (Eroilor Comsomolului Leninist, n.red.) nu știu, nu am fost curioasă. Deoarece locuiesc în Moldova, nu sunt atrasă de monumentele noastre. Poate, pentru că le văd des. Dar pentru turiștii străini sunt atractive. Ar fi bine ca noi, cei de pe loc, să cunoaștem mai multe despre aceste monumente, dar din păcate nu ne dăm interesul.
Tudor, 20 de ani
Monumentele trebuie să rămână pe loc. Nu pot să argumentez de ce, dar asta este opinia mea. Dacă ar fi mutate într-un muzeu, vor fi uitate, pentru că, în R. Moldova, lumea nu prea merge la muzeu. Pentru mine, de exemplu Lenin, nu reprezintă nicio valoare, dar asta nu înseamnă că alte monumente nu înseamnă nimic. La noi în oraș, și așa nu ai la ce să te uiți. Oaspeții care vin în Capitală măcar văd monumentele. Și de ce vorbim de monumentele sovietice, poate ar trebui să fie mutat și Ștefan cel Mare? Eu zic să le lăsăm pe toate în pace.
Suzana, 19 ani
Cred că trebuie să stea acolo unde stau. Monumentul lui Ștefan cel Mare e cel mai important și nu trebuie atins. Dar restul… Nici nu știu ce reprezintă. Nici nu mă interesează, sincer. Dacă le vor muta, nu am să protestez. Sunt ele ori nu sunt, îmi este indiferent.
Valeriu, 19 ani
Monumentele au fost instalate în perioada sovietică și sunt o amintire pentru urmașii noștri. Dacă ar încerca cineva să le mute, aș protesta, pentru că acolo unde au fost puse, acolo trebuie să rămână. De ce să le ducă pe toate într-un loc? Dar pentru mine, ca tânăr, nu prea au importanță. Nici nu știu ce culoare au. Dar altele nu avem. Pe cine să punem în loc? Pe Filat? Iată la Soroca avem busturile mai multor poeți, acolo se respectă tradițiile.
Pavel, 19 ani
În Dondușeni, monumentul lui Lenin a fost demolat noaptea și dus la gunoiște. Nu a fost frumos. Cred că ar fi fost bine să fie dus într-un muzeu. Chiar și cele din Chișinău, dacă ar fi vorba să fie mutate, măcar să fie duse într-un loc apropiat, altfel oamenii nu vor mai vizita muzeul, sunt sigur. În general, monumentele sunt o mărturie a timpurilor în care au trăit părinții și bunicii noștri.
Vasile, 25 de ani
Oamenii au păreri diferite despre perioada sovietică, dar ea a fost, nu poți să o negi. Și pentru cineva e o vreme frumoasă, pentru alții o scârbă, dar ceva a fost. Și „bunelul” Lenin trebuie păstrat, dar undeva într-un loc ferit.
Andrei, 28 de ani
Eu cred că trebuie să fie creat un muzeu al perioadei sovietice unde vor fi adunate toate monumentele de atunci. Dar să le păstrăm, nu să le stricăm. Desigur, nu poți să-l lași pe Lenin în fața primăriei, el stă bine acolo la Moldexpo. Îmi este greu să spun ce valoare reprezintă aceste monumente pentru mine. Ori de câte ori trec pe alături, nu le acord nicio atenție. Dar nu sunt împotriva lor.
Ana, 24 de ani
Cred că ar trebui să rămână pe loc, pentru că fiecare monument simbolizează ceva. În muzeu, monumentele sunt strămutate din locul lor original și pierd din semnificație. Locul contează foarte mult. Monumentele sunt o amintire despre strămoșii noștri. Dacă cineva ar încerca să-l mute, cred că aș protesta. Monumentele nu trebuie demontate, au o valoare istorică și atât, nu se discută.
Există gunoi și monumente de valoare
Vasile Ernu, scriitor:
Un monument, în general, are legătură cu memoria. El se referă la un personaj sau la un eveniment excepţional istoric. În majoritatea cazurilor, este o marcă „ideologică”, pentru că de obicei Puterea instituie aceste mărci istorice. Puterea de orice fel este cea care vrea să controleze şi să „purifice” memoria. În Basarabia, ca şi pe întreg cuprinsul ex-URSS, avem o mulţime de astfel de vestigii ale trecutului cu marca regimului comunist. Faptul că ele încă mai există şi oamenii sunt cumva indiferenţi este mai degrabă un semn bun. Asta înseamnă că aceste „monumente istorice” nu mai spun nimic, sunt golite de semnificaţie. În definitiv, e bine ca cei din comunităţile locale să decidă ce fac cu „Leninul” lor şi ce „Ştefani” pun în loc. Nu e sănătos ca cei „de la centru” să le indice „ce e bine şi ce e rău”. Fireşte că trebuie să ţinem cont şi de regulile patrimoniului, ca să putem distinge ce e valoros şi ce nu. Există o mulţime de gunoi, dar există şi minunate monumente „comuniste” care trebuiesc analizate punctual. Însă, ori de câte ori se iscă un „scandal al monumentelor” şi se apasă pe pedala patriotismului, eu îmi aduc aminte de o vorbă a lui Saltîkov-Șcedrin: „Atunci când se vorbeşte mult despre patriotism, înseamnă că undeva ceva s-a furat“.