Actualitate

VOX POPULI: Toți pot să spună „Jos!”, dar pe cine punem în loc?

Silvia, 25 de ani

Față de alegerile anticipate am sentimente mixte. Înțeleg necesitatea lor, dar mi-e frică pentru că lucrurile ar putea devia într-o direcție nedorită de mulți și inclusiv de mine – partidele proruse ar putea câștiga. Ele sunt foarte populare în ultima vreme, observ că adună foarte mulți oameni și asta va duce spre o geopolitică orientată spre Est. Eu, ca alegător, îmi dau seama că nu am cu cine vota la alegeri anticipate. Din această cauză nu știu ce poziție să iau. Dacă aceste alegeri, totuși, ar avea loc, noi vom fi nevoiți a câta oară să alegem răul cel mai mic. De câțiva ani tot alegem răul acesta cel mai mic și ne trezim în fața celui mai mare.

Eu, ca cetățean, sunt foarte frustrată de felul în care s-a ales Guvernul și în care a fost instituit. Poate cer prea mult, dar vreau ca ei să aibă un pic de bun simț și respect pentru potențialii alegători.

Valentina, 67 de ani

Eu cred că este nevoie de referendum, pentru ca noi să alegem președintele și să alegem deputații, să avem oamenii noștri de încredere în Parlament și nicidecum acești oligarhi. Nu am fost la proteste pentru că sunt bolnavă și chiar acum vin de la sediul Partidului Socialiștilor ca să dau anunț în ziar că am nevoie de ajutor.

Actuala conducere demult trebuia să plece, mai ales că nu este una legitimă. La fel cum s-a făcut în România după incendiul acela mare. Premierul lor ce a făcut? A văzut că treburile stau prost de partea lui și și-a dat demisia. Așa ar trebui să facă și ai noștri. Să le fie rușine pentru câte minciuni spun și cât fură.

Eu, de exemplu, am 67 de ani și abia de-mi ajung banii din pensie. Moldova trebuie să aibă propria economie și infrastructură. Nu trebuie să așteptăm bani din Est, pentru că oricum trebuie să-i întoarcem înapoi. Am avut fabrici și uzine, aveam complexuri agricole. Din cauza asta oamenii sunt nevoiți să plece pe la Românii și Rusii, iar aici rămân bătrânii și nepoții lor. Așa-i viața noastră, ne descurcăm cum putem.
Europa vrea să distrugă industria, dar noi trebuie să fim independenți. La urma urmei, putem colabora atât cu Rusia, cât și cu UE. Schimb de experiență, relații internaționale, ajutoare – da. Dar să distrugem industria noastră și să așteptăm ca Estul să ne ajute – nu.

Grigore, 45 de ani

Guvernul trebuie să demisioneze. N-au făcut și nu fac nimic. Au fost condițiile impuse de Fondul Monetar Internațional, nu le-au respectat. Acum iar li s-a atras atenția. De la România ei, practic, au primit un picior în fund. Filip vroia 150 de milioane, iar lui i s-au pus condiții. „Du-te și îndeplinește acele condiții care v-au fost impuse încă de FMI”, i-au spus. Oricum, Guvernul actual nu are nicio șansă să le îndeplinească. Domnul Filip se laudă că a format echipă nouă. Care echipă? Tot el a vândut CTC-ul și a făcut contrabandă cu țigări – 36 de fure au fost înregistrate în România. Și lucrurile astea se cunosc. S.A. a falimentat-o și a vândut-o. Ce salarii se dădeau înainte acolo și ce bani primesc acum angajații?!

E tragedia societății. Conducerea aceasta trebuie doar demisă. Și mai cred că Platforma DA a întârziat foarte mult cu propunerea unui plan de acțiuni. Toți pot să spună „Jos!”, dar pe cine punem în loc? Trebuiau să formeze mai înainte o platformă politică puternică, să-și facă o strategie. Poate ei nu vor să dea în vileag planurile lor față de Dodon și Usatîi. Ăștea-s speculanți. Nu e nimic rău în ceea că s-au unit cu Dodon și Usatîi. Acum avem doar un dușman.

Lasă-i să schimbe guvernarea asta, să avem corectitudine în alegeri, să facă modificările necesare în Constituție și când vom avea stabilitate, să trecem la partea a doua. Abia atunci să vorbească dacă merg împreună mai departe și încotro – spre UE sau spre Rusia. Și acolo să se despartă dacă va fi nevoie.

Marin, 27 de ani

Urmăresc televizorul și am înțeles că Dodon l-a amenințat pe Candu și i-a spus să desființeze Guvernul și să facă alegeri anticipate. Eu cred că domnul Filip ar trebui să se dea un pic la o parte și domnul Candu să organizeze aceste alegeri.

Nu mai am încredere în nimeni și probabil oricare-ar veni de la noi nu va face mai bine. Totuși, Mihai Ghimpu a spus bine, când a recomandat să vină persoane din țările europene. Aș susține sus și tare o astfel de posibilitate.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *