Actualitate
Vrei să depui actele la studii în România? Iată care este metodologia de admitere
Aceasta se va realiza conform următoarelor repere:
- Pentru procedura de selecție și admitere pentru anul universitar 2018-2019 se aplică prevederile Metodologiei privind școlarizarea românilor de pretutindeni în învățământul superior de stat din România, începând cu anul universitar 2017- 2018
- Cifra de școlarizare pentru românii de pretutindeni a fost repartizată instituțiilor de învățământ superior de stat. Acestea, în baza autonomiei universitare, vor repartiza locurile fără plata taxelor de școlarizare, dar cu bursă, respectiv pe cele fără plata taxelor de școlarizare, dar fără bursă , pe domenii de licență, master și doctorat.
- Calendarul admiterii, oferta de școlarizare și metodologia proprie de admitere a românilor de pretutindeni vor putea fi accesate pe site-ul fiecărei instituții de învățământ superior. Totodată, Ministerul Educației Naționale va actualiza informațiile de pe site-ul propriu, secțiunea dedicată românilor de pretutindeni.
- Candidații care nu cunosc limba română vor putea să urmeze cursurile anului pregătitor doar în instituțiile de învățământ superior de stat ale căror programe au fost acreditate de ARACIS. Candidații români de pretutindeni care nu cunosc limba română și care doresc să urmeze studiile de licență la instituții de învățământ superior care nu organizează cursuri de an pregătitor de română pot opta doar pentru programul de an pregătitor de română, organizat la o instituție de învățământ superior acreditată, urmând ca după absolvirea acestuia să participe la concursul de admitere organizat pentru anul universitar 2019-2020.
- Pentru o mai bună informare privind oferta de școlarizare a fiecărei instituții de învățământ superior pentru românii de pretutindeni , a condițiilor de selecție și a termenelor de depunere / transmitere a dosarelor de candidatură, respectiv de confirmare a locului de studii, candidații sunt încurajați să se adreseze direct instituțiilor de învățământ la care doresc să aplice.
- De asemenea, Ministerul Educației Naționale din România va actualiza permanent secțiunea http://www.edu.ro/romanii-de-pretutindeni
Sursa: evzmd.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!