Vrem ca decretele să nu clatine Alianţa
Care poate fi soarta Alianţei în viitor, dacă unii dintre liderii ei se tem să pronunţe adevărul în public, crezând că astfel vor pierde electoratul? Electoratul suntem noi, cei care ne-am pus toate speranţele în AIE, Alianţa fiind susţinută în acest sens şi de ţările occidentale. Propaganda sovietică a turnat mucegai peste acest adevăr, iar lacheii locali l-au ţinut ascuns sub zeci de lacăte ruginite de vreme. Dar după acest adevăr găsim destinul amar şi tragic al sutelor de mii de moldoveni. Generaţii de moldoveni nu vor uita umilinţele la care au fost supuşi de sovietici. Toate funcţiile oficiale şi bine plătite le deţineau cei „trimişi din răsărit”, iar băştinaşii, chiar dacă erau şcoliţi, rămâneau mereu de mâna a doua. Băştinaşii din oraşe aşteptau fără speranţe o locuinţă, iar veneticii o primeau chiar din primele zile, ca „specialişti invitaţi”. Aceşti „invitaţi”, precum Mişin sau Kalin, mereu ne vor spune că au fost „eliberatori” şi vor lupta în continuare pentru a schimonosi soarta acestui popor.
Pe www.timpul.md am citit un comentariu la articolul lui Dan Dungaciu „Cui nu-i place decretul lui Ghimpu?”, mesaj care aminteşte zicala „Capul aplecat sabia nu-l taie”. Oare nu-i suficient că timp de 70 de ani, cât am stat cu capul aplecat, speriaţi şi umiliţi, mereu am fost loviţi sub centură? Cred că zicala aceasta nu mai e actuală pentru moldoveni, care vor să păşească cu demnitate spre Europa. Uitaţi de ea!
Suntem obişnuiţi cu linguşirea în faţa duşmanului, cu plăcerea unora de a crea intrigi acolo unde bunul-simţ e însoţit şi de sentimentul de demnitate, dar ne-am deprins şi cu manifestările permanente de laşitate. Cred că pragmatismul unor reprezentanţi ai forţelor democrate în cazul Decretului Ghimpu este mai degrabă un exemplu de laşitate. Mai cred că, în cazul dat, era necesară atitudinea mai tranşantă a PLDM, stejarul căruia e plin cu minţi tinere şi idei europene, cu rădăcini prinse adânc în societatea moldovenească, şi care e apreciat şi susţinut şi în afara ţării. Totuşi, sperăm că micile divergenţe din interior nu vor clătina Alianţa.
Asta este şi doleanţa conaţionalilor moldoveni aflaţi la lucru în Italia, care şi-au dat masiv votul pentru partidele liberale, în speranţa că ele îşi vor respecta promisiunile şi vor susţine cu demnitate cursul european al ţării noastre.
Nina Gorincioi-Cadoppi,
Italia, Reggio Emilia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!