Vremea se răcește brusc în tot spațiul românesc. Meteorologii anunță ninsori, ploi și temperaturi extrem de scăzute
Meteorologii au emis o informare meteorologică de vânt, ninsori și vreme foarte rece în toată țara până luni dimineață. Astfel, temperaturile vor fi mult mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă.
Informarea meteorologică intră în vigoare sâmbătă la ora 12.00 și va fi în vigoare până luni la ora 10.00.
Fenomenele meteo vizate sunt intensificări temporare ale vântului, ninsori la munte, vreme în răcire accentuată. Astfel, în intervalul menționat, local și temporar vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45…55 km/h, iar izolat peste 60 km/h.
Va ploua în toate regiunile și pe arii restrânse, în sudul și sud-estul țării, se vor acumula cantități de peste 15…20 l/mp, iar pe parcursul zilei de sâmbătă (16 aprilie) vor fi și manifestări de instabilitate atmosferică.
La munte treptat vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri mai consistent, iar pe creste rafalele vor depăși 65…70 km/h, viscolind ninsoarea sau spulberând zăpada. Valorile termice vor fi în scădere semnificativă, astfel că duminică (17 aprilie), vremea va fi deosebit de rece în toată țara.
La începutul săptămânii viitoare vremea se va menține deosebit de rece și va continua să ningă, în special la munte.
Cum va fi vremea în București
În București, vremea va fi caldă până duminică dimineață, anunță meteorologii.
Cerul va fi variabil, cu înnorări din orele serii și pe parcursul nopții, când temporar va ploua. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări noaptea, când la rafală se vor atinge viteze de 40…45 km/h. Temperatura maximă va fi de 22…24 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 5 grade. De duminică dimineață însă, pentru 24 de ore, vremea se va răci accentuat față de ziua precedentă, astfel că valorile termice diurne se vor situa cu mult sub mediile multianuale.
Cerul va fi noros și va ploua în cea mai mare parte a intervalului.
Vântul va sufla moderat, cu intensificări ziua, când la rafală se vor atinge viteze în general de 45…50 km/h. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade, iar cea minimă de 3…4 grade.