Vreţi să vă mutaţi în UE? Un nou portal vă oferă informaţii practice privind imigraţia

Cecilia Malmström, comisarul european pentru afaceri interne, a lansat în 18 noiembrie „Portalul UE privind imigraţia”, un site internet cu informaţii practice pentru resortisanţii străini care sunt interesaţi să se mute în UE sau celor care se află deja pe teritoriul UE şi care ar dori să se mute dintr-un stat membru în altul.
„Mulţi dintre cei care doresc să se mute în UE nu ştiu ce posibilităţi există în acest sens, cum să solicite un permis de şedere sau care sunt riscurile asociate migraţiei ilegale, iar migranţii care se află deja pe teritoriul UE nu îşi cunosc întotdeauna drepturile. Trebuie să le punem la dispoziţie informaţii fiabile şi accesibile cu privire la aceste proceduri uneori complicate”, a declarat comisarul Malmström.
Lucrătorii, cercetătorii, studenţii şi cei care doresc să se alăture familiei lor care se află deja în UE pot găsi aici informaţii adaptate nevoilor lor cu privire la statul membru în care ar fi interesaţi să se mute. De asemenea, portalul cuprinde linkuri directe către site-urile autorităţilor naţionale în domeniul imigraţiei, iar utilizatorii pot găsi informaţii utile cu privire la drepturile lor şi să afle dacă au nevoie de viză pentru a intra pe teritoriul UE.
Portalul UE privind imigraţia explică modalităţile legale de trecere a frontierei înspre UE şi descrie riscurile asociate migraţiei ilegale, de exemplu traficul şi contrabanda.
Portalul UE privind imigraţia este accesibil în limbile engleză şi franceză la adresa: http://ec.europa.eu/immigration/. La momentul actual, sunt în pregătire versiunile în limbile arabă şi spaniolă ale site-ului.
20,1 milioane de cetăţeni ai UE sunt resortisanţi ai unor ţări terţe, reprezentând aproximativ 4 % din totalul populaţiei UE. În 2010, statele membre ale UE şi ţările participante la cooperarea Schengen au eliberat peste 11 milioane de vize.
Timpul.md