Alternativa la pasivitate nu este războiul, ci o politică externă serioasă. În ultimii cinci ani, atitudinea lipsită de iniţiativă şi rezultate a lui Obama a deschis calea agresivităţii demonstrate de Iran în Siria, de China în Marea Chinei de Est şi de Rusia în Ucraina. Dar ce s-a întâmplat e în trecut. Lăsând toate acestea la o parte, ce trebuie să facem acum?
Avem următoarele trei obiective, enumerate în ordine crescătoare a dificultăţii: întărirea NATO; prevenirea/respingerea viitoarelor incursiuni ruseşti în Ucraina; anularea anexării Crimeii.
Întărirea NATO:
Deja am trimis aeronave ale SUA pentru a patrula spaţiul aerian al statelor baltice. Acest lucru nu este suficient.
– Trimiterea Directorului corpului Joint Chiefs în ţările baltice pentru a organiza manevre comune (n.t. Directorul Joint Chiefs of Staff este ofiţerul militar cel mai înalt în rang, consilierul militar principal al Preşedintelui SUA, al NSA, al Homeland Security Council şi al Secretarului Apărării)
– La fel şi în cele patru ţări membre NATO care se învecinează cu Ucraina: Polonia, Slovacia, Ungaria şi România
– Readucerea la viaţă a înţelegerilor originale de apărare împotriva rachetelor semnate cu Polonia şi Republica Cehă înainte ca Obama să le anuleze în mod unilateral pentru a mulţumi Rusia. (Dar, întâi trebuie să ne asigurăm că guvernele respective vor să semneze din nou, după ce
Obama le-a lăsat cu ochii în soare acum cinci ani)
Prevenirea/respingerea viitoarelor incursiuni ruseşti în Ucraina:
– Extinderea manevrelor în spaţiul Mării Negre în care USS Truxtun este angajată cu România şi Bulgaria. Acestea au fost programate anterior. Ordonarea imediată unor manevre ulterioare continue
– Anunţarea faptului că orice incursiune viitoare a Rusiei dincolo de Crimeea va avea ca efect un răspuns favorabil rapid dat de NATO în cazul în care Kiev solicită armament. Acesta ar fi acompaniat de un număr important de instructori şi consilieri NATO
Aceasta nu este o strategie de război terestru. Acestea reprezintă o strategie de tip „capcană” care a funcţionat timp de o jumătate de secol în Germania şi Coreea. Avansarea ruşilor în partea vestică a Ucrainei ar declanşa trimiterea de instructori şi consilieri NATO. Acest lucru nu a fost riscat nici chiar de cei mai turbaţi expansionişti ruşi. Nici Putin nu va face asta. Astfel, s-ar stabili un cerc de protecţie cel puţin în jurul nucleului vestic al Ucrainei.
Anularea anexării Crimeii:
Această acţiune este cea mai dificilă. Pe termen scurt, probabil imposibilă. Nu există nicio carte militară pe care să o folosim, Rusia avându-le pe toate. Forţele Ucrainei sunt slabe. Demersul trebuie făcut pe planurile economic şi diplomatic.
Întâi, secesiunea Crimeii sub ocupaţie rusă trebuie să aibă ca efect expulzarea Rusiei din G8. Pentru a o linişti pe ezitanta Angela Merkel, am putea face acest lucru astfel: toate cele şapte democraţii să se retragă din G8, refăcând imediat G7-le original.
Sancţiunile economice actuale sunt nesemnificative. Nu am făcut nimic în această privinţă. Nici măcar nu am numit persoane. Nu am făcut decât să autorizăm sancţionarea indivizilor.
Trebuie date nume şi îngheţate conturile acestora. Dar, pentru a obţine rezultate adevărate vor fi necesare sancţiuni mai vaste, iar pentru acestea avem nevoie de cooperarea Europei. Sancţiunea ultimă constă în tăierea alimentării oligarhilor ruşi, a companiilor şi băncilor din sistemul financiar vestic. Aceasta este „opţiunea nucleară” care a îngenuncheat Iranul şi l-a adus la masa negocierilor. Acestea ar avea un efect devastator pentru economia lui Putin.
Deocamdată, germanii, francezii şi englezii s-au ferit de astfel de acţiuni- au interese economice prea importante în Moscova.
Ceea ce înseamnă că nu putem face nimic decisiv pe termen scurt sau mediu. Dar putem „strânge cu uşa” ruşii pe termen lung.
Cum? Pentru ca sancţiunile serioase să fie posibile, Europa trebuie înţărcată de la gazul rusesc. Obama ar trebui să ordone Departamentului Energetic să acorde autorizaţii pentru aproximativ 25 de facilităţi pentru exportul de gaze naturale lichide. Toate deciziile trebuie luate în 6 săptămâni. Şi trebuie ca SUA să îşi exprime sprijinul pentru construirea unei conducte prin care să se exporte gaze către Europa din Marea Caspică fără a traversa Rusia sau Ucraina.
Apoi, trebuie solicitată o consultare bipartizană cu liderii Congresului pentru o creştere urgentă a cheltuielilor pentru apărare, redând cel puţin 100 de miliarde de dolari anual bugetului apărării, pentru a menţine puterea forţelor SUA sau pentru a o creşte. Obama nu va face acest lucru, deşi ar trebui. Nimic nu dovedeşte retragerea SUA de pe scena mondială mai mult decât un buget militar redus la nivelul din 1940.
Obama nu este primmul preşedinte care să aibă o politică externă slabă. Jimmy Carter a avut aceleaşi tendinţe- până când Rusia a invadat Afghanistan. Acesta a răspuns curajos: a impus sovieticilor embargo pe cereale, a boicotat Olimpiada de la Moscova, a crescut cheltuielile pentru apărare, a trimis ostentativ un Zbigniew Brzezinski înarmat în Trecătoarea Khyber ca simbol al ajutorului militar semnificativ pe care l-am oferit mujahideenilor; insurgenţa acestora a făcut Rusia să sângereze atât de mult în următorul deceniu încât nu doar că a pierdut Afghanistanul, dar a fost slăbită fatal ca putere imperială mondială.
Invazia l-a trezit pe Carter din iluziile sale. Îl va trezi, oare, pe Obama?
Acest articol este semnat de Charles Krauthammer.
Traducere de UVT (via nasul.tv)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
