Williams, eliminată în turul 3. Simona Halep a devenit jucătoarea cel mai bine clasată rămasă la Wimbledon
Este a treia oară consecutiv când americanca este eliminată în fazele incipiente la un Grand Slam. La Roland-Garros, ea a părăsit turneul în turul doi, iar la Melbourne în optimi.
Serena Williams a câştigat la Wimbledon de cinci ori (2002, 2003, 2009, 2010, 2012) şi a jucat două finale (2004, 2008).
Vineri, jucătoarea chineză Na Li, numărul 2 mondial şi a doua favorită, a fost eliminată, în turul trei al turneului de la Wimbledon, fiind învinsă de sportiva cehă Barbora Zahlavova Strycova, locul 43 WTA, scor 7-6 (7/5), 7-6 (7/5).
Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-1, pe elveţianca Belinda Bencic (locul 71 WTA) şi a acces pentru prima dată în carieră în optimile de finală ale turneului de Grand Slam de la Wimbledon. Halep s-a impus după o oră şi zece minute de joc.
Românca va juca în optimi cu Zarina Diyas (Kazahstan – locul 72 WTA), care a trecut de rusoaica Vera Zvonareva, scor 7-6 (7), 3-6, 6-3.
Simona Halep este la a patra participare la turneul de Grand Slam de la Wimbledon. În 2011 şi 2013, ea a ajuns în turul doi, iar în 2012 a fost eliminată în primul tur.
Sursa: Mediafax.ro