Winston Churchill va fi scos la licitaţie
Se aşteaptă ca licitaţia să aducă în jur de 1,5 milioane de dolari. A doua licitaţie urmează să aibă loc pe 3 decembrie la New York, iar a treia, la Londra, în vara lui 2011. Pe 2 iunie se vor scoate la licitaţie scrisori, cărţi, fotografii şi o ţigară de foi.
Printre cele mai importante piese ale colecţiei se numără agenda din timpul celui de-al doilea război mondial, care cuprinde informaţii despre activităţile sale zilnice. În agendă există menţiuni asupra întâlnirilor cu Franklin Roosevelt, Charles de Gaulle şi Iosif Stalin, ca şi despre întâlnirile regulate cu regele.
La licitaţie se va mai prezenta o relatare a lui Churchill asupra bătăliei de la Omdurman, la care a participat, în atacul cavaleriei, ca tânăr soldat. În scrisoare, datată 16 septembrie 1898, Churchill descrie în amănunt lupta, în care a avut în faţă ‘cel puţin 40 000 de duşmani’ şi în cursul căreia a trăit ‘cele mai înfricoşătoare două minute din viaţă.
Sursa: agerpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!