Internațional

Xi Jinping a sosit în Kazahstan, în prima sa vizită în străinătate de la începutul pandemiei

Preşedintele Chinei, Xi Jinping a sosit miercuri, 14 septembre, în Kazahstan, pentru prima sa vizită în străinătate de la începutul pandemiei, informează AFP și Agerpres.

Avionul în care se afla liderul chinez a aterizat la Nur-Sultan, capitala acestei ţări din Asia Centrală, puţin după orele 08:30 GMT.

La coborârea din avion, Xi Jinping a fost întâmpinat de preşedintele kazah, Kasîm-Jomart Tokaev.

Xi Jinping, care se va deplasa după această vizită în Uzbekistan, pentru un summit al liderilor statelor membre în Organizaţia pentru Cooperare de la Shanghai (OCS), nu a mai părăsit China din primele zile ale pandemiei de COVID-19.

Cu o zi înainte de această deplasare, el a promis să ”apere securitatea comună” cu Kazahstanul, într-un articol pentru presa kazahă, difuzat marţi şi de televiziunea publică chineză CCTV.

Rusia a anunţat că Xi va avea în cadrul summitului o întrevedere cu Vladimir Putin. Lovită de sancţiuni occidentale, Moscova caută să-şi întărească legăturile cu Beijingul.

Marți, Kremlinul a insistat că OCS constituie ”o alternativă reală la structurile orientate spre Occident”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *