Zeci de creştini ortodocşi au participat la Marşul pentru Familie
CLa mitingul din scuarul Catedralei Mitropolitane, unde s-a încheiat marşul, Mitropolitul Vladimir i-a îndemnat pe credincioşi să nască şi să crească mai mulţi copii întru binele poporului, transmite IPN.
Marşul pentru Familie a condamnat manifestaţiile comunităţii LGBT. Mitropolitul Vladimir a spus că legile bisericeşti trebuie puse mai presus de cele civile. „Niciodată să nu ne fie ruşine că suntem creştini ortodocşi”, a subliniat Mitropolitul, îndemnând creştinii să lupte fiecare în localitatea sa pentru apărarea valorilor familiei tradiţionale.
Mitropolitul i-a mai chemat pe creştini să dea născare mai multor copii, promiţând că personal va boteza, în Catedrala Mitropolitană, copiii născuţi începând cu al patrulea în familie. Iar dacă Dumnezeu îi va da timp, atunci tot el îi şi va cununa.
Săptămâna trecută, comunitatea LGBT a organizat un marş în încheierea Festivalului Curcubeului, destinat să promoveze drepturile persoanelor cu orientare sexuală netradiţională. În acelaşi timp, mai mulţi creştini ortodocşi au organizat rugăciuni.
IPN
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!