Zeci de jandarmi și polițiști păzesc ganița României cu Serbia
Ahmed, migrant din Pakistan: „România este în Europa. Eu vreau să ajung în Germania. Din România, în Ungaria, apoi Austria și Germania.”
Vlad Ungar, reporter Digi24 Timișoara: „Dincolo de această parcelă de pământ începe Serbia, iar în partea mea stângă, la o distanță de aproximativ 60 de kilometri se află granița României cu Ungaria. Așa că practic zona în care ne aflăm acum e o zonă tampon pe care refugiații o traversează pentru că reprezintă calea cea mai scurtă spre Occident.”
La granița României cu Serbia, polițiștii, ajutați de jandarmi, patrulează zi și noapte. Ca să fie siguri că niciun migrant nu trece ilegal, efectivele au fost triplate.
Roxana Costache, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Timișoara: „În această perioadă ITPF Timișoara în cooperare cu Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara și cu IJJ Timiș a dispus măsuri suplimentare de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei de stat. ”
Vlad Ungar, reporter Digi24 Timișoara: „Minut cu minut oamenii legii monitorizează fiecare sector al frontierei și intervin ori de câte ori văd o mișcare suspectă.”
Cu ajutorul aparatelor de termoviziune, polițiștii îi pot depista mai ușor pe migranții clandestini, ascunși în tiruri sau deghizați. Doar în prima jumătate a anului trecut, peste 450 de străini au încercat să intre ilegal în România. Cei mai mulți veneau din Iran, Irak și Afghanistan.
„Ăsta e nordul, asta-i mașina și asta-i camera.”
În urmă cu aproximativ o lună, 60 de migranți au încercat să intre ilegal în România. Ofițerii SRI fac acum verificări suplimentare ca să stabilească dacă aparţin unor grupări teroriste.
sursa: digi24.ro