Actualitate

Zeci de oameni au fost evacuați de URGENȚĂ dintr-un centru comercial din Chișinău // VIDEO

Acțiunile au fost monitorizate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în contextul desfășurării de către administrația spațiului de agrement, a aplicațiilor de evacuare a oamenilor în caz de incendiu. Pompierii au stat de veghe pentru a vedea dacă acțiunile responsabililor de securitatea antiincendiară sunt întreprinse în conformitate cu normele de rigoare. 

Mai mult, angajații IGSU au monitorizat accesul spre căile de evacuare, dar și modul în care vizitatorii centrului comercial se grăbeau să iasă. Exercițiul a avut drept scop verificarea stării de pregătire a centrului de agrement în caz de declanșare a unui incendiu. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI va monitoriza desfășurarea aplicațiilor în toate obiectivele cu menire socio-culturală.

Potrivit deciziei Premierului Republicii Moldova, în scurt timp va fi creat un grup mixt de lucru prin care Agenția de Siguranță Tehnică IGSU și IGP vor organiza acțiuni de verificare a spațiilor de agrement în vederea evaluării siguranției antiincendiare. 

TIMPUL.MD

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *