Actualitate

Zeci de persoane au aplicat pentru poziția de călău în Zimbabwe

 Zimbabwe, țară care are o rată a șomajului de peste de 90%, a executat ultima dată un deținut în 2005, după care fostul călău a ieșit la pensie.

“Răspunsul a fost copleșitor și cererile au venit atât din partea bărbaților, cât și a unor persoane de sex feminin", a declarat secretarul general al Ministerului Justiției din Zimbabwe, Virginia Mabhiza, pentru ziarul local NewsDay.

,,Am primit peste 50 de aplicații în ultimele luni. Oamenii sunt foarte interesați de această poziție". 

În anul 2012, autoritățile din Zimbabwe au declarant că a fost selectată o persoană pentru această poziție, însă candidatul ales nu a fost confirmat pe post.

Organizațiile pentru drepturile omului, printre care și Amnesty International, au solicitat de nenumărate ori autorităților din Zimbabwe, țară în care în prezent 92 de persoane așteaptă pedeapsa capitală, să abolească pedeapsa cu moartea.

Noua constituție adoptată în anul 2013 în Zimbabwe, scutește femeile de pedeapsa capitală. 

,,Toate persoanele cu vârsta între 18 și 69 de ani care au fost condamnate pentru crime cu circumstanțe agravante pot primi pedeapsa capitală", a declarat secretarul general al Ministerului Justiției din Zimbabwe, Virginia Mabhiza.

Aceasta nu a spus când va fi numit călăul sau dacă Zimbabwe ar intenționa să reînceapă execuțiile persoanelor condamnate la moarte în curând. 

Sursa: Evz.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *