ActualitateExterne

Zelenski a menționat numele acestui soldat rus în Parlamentul lituanian. „Poate ministrul apărării din Rusia vrea să-i cheme colegii la el acasă, ca să-i apere copii”

În ultimele zile, lumea întreagă a fost șocată de vestea unui soldat rus care ar fi abuzat sexual un copil. Individul ar fi filmat scena și ar fi trimis-o unui coleg, fiind ulterior reținut de forțele ruse. Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski a făcut referire la acest lucru în timpul discursului său în fața parlamentarilor lituanieni, scrie cel mai mare site polonez Onet.

Site-ul independent rusesc Vot Tak a relatat că, pe 9 aprilie, un soldat rus care ar fi abuzat un copil a fost reținut în țara sa. Parașutistul rus urma să servească în unitatea militară 64044 din regiunea Pskov.

Președintele Ucrainei a vorbit despre acest eveniment șocant în timpul discursului său în Parlamentul lituanian: „Sute de cazuri de viol au fost documentate, de fete minore, de copii mici, chiar și de un bebeluș. Este îngrozitor să vorbim acum despre acest lucru. Dar este adevărat, s-a întâmplat. Chiar și această persoană, acest sălbatic rus Bicikov din Pskov a fost identificat. Soldatul parașutist sau din forțele speciale care a trimis înregistrarea camarazilor săi. O înregistrare a ceea ce îi face unui copil. Despre cum torturează un copil. Aceasta este armata rusă”, a declarat Zelenski în fața parlamentarilor lituanieni”.

Volodimir Zelenski s-a referit la propaganda rusă care proclama că invazia rusă a fost o „operațiune specială” și a întrebat retoric dacă despre asta ar fi trebuit să fie vorba:

„Mă întreb cum evaluează acum ministrul apărării al Federației Ruse și alți autori ai acestei „operațiuni speciale” rezultatul ei. După astfel de crime. După astfel de „acte”, cum ar fi cel al soldatului rus Bicikov. Poate că ministrul rus al apărării va invita astfel de parașutiști din Pskov la el acasă, pentru a-i apăra copiii și nepoții? Nu i-ar plăcea ministrului, până la urmă? – a adăugat Zelenski.

Potrivit portalului Vot Tak, care citează informații de la utilizatori de rețele sociale, Alexei Bicikov s-ar fi înregistrat în timp ce abuza un copil și apoi a trimis videoclipul colegului său. Portalul relatează că Bicikov are 25 de ani. 

Sursa: Libertatea.ro

Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *