Zi de comemorare pentru deportaţi, în tăcere şi lacrimi
Foştii deportaţi au povestit despre ororile prin care au trecut şi despre părinţii care nu s-au mai întors acasă. „Am fost urcaţi în vagoane în care erau transportate vitele şi aşa ne-au dus spre Siberia. Părinţii ne-au fost răpiţi. Din Tiraspol nu i-am mai văzut. Copiii au fost duşi în pădurile siberiene, o parte – în deşerturile Kazahstanului, unde erau nevoiţi să cerşească pentru a supravieţui. Eram numiţi duşmani ai poporului. Unii au reuşit să evadeze şi s-au angajat în colhozurile din fosta Uniune Sovietică. Această zi o comemorăm în tăcere şi lacrimi”, a declarat Valentina Sturza, preşedintele Asociaţiei deportaţilor din Moldova.
Ion Luca, fost deportat, a menţionat că cei care au fost duşi împotriva voinţei lor în Siberia nu au astăzi niciun fel de înlesniri sau scutiri. „Când am fost luat de la casa părintească eram un copil de nouă ani. Ni s-a furat copilăria. Şi ce ne aduc nouă cei 500 de lei pe care ni-i dau ca indemnizaţie? Din averea pe care au agonisit-o părinţii noştri nu ni s-a întors nimic. Rămânem şi acum victime”, a spus Ion Luca.
Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a menţionat că şi el provine dintr-o familie de deportaţi. Bunicii săi au fost ridicaţi în 1949 şi duşi în Siberia. Edilul a declarat că, în viitorul apropiat, în locul postamentului din Scuarul Gării Feroviare urmează să fie amplasat un monument de mari dimensiuni.
„În zilele următoare vom prezenta monumentul care va fi ridicat aici. Anul acesta vor începe lucrările de turnare în bronz. Este o procedură ce poate dura până la şase luni, dar contează că lucrurile s-au pornit din loc. A fost sculptat în prima etapă, acum se lucrează în ghips şi urmează a treia etapă – turnarea în bronz”, a comunicat primarul.
Costul total al monumentului se ridică la câteva milioane de lei, iar la completarea acestei sume au contribuit şi unele persoane fizice, foşti deportaţi, care au ţinut să rămână în anonimat. Monumentul este o lucrare de mari dimensiuni, de circa 3 metri înălţime şi 10 metri lungime.
(Info-Prim Neo)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!