Ziua de 2 octombrie – declarată zi de doliu național: La ora 12.00, se va cinsti memoria scriitorului Ion Druță, prin păstrarea unui moment de reculegere
În semn de profundă tristețe cauzată de decesul prozatorului, dramaturgului și eseistului Ion Druță, scriitor care a contribuit esențial la dezvoltarea literaturii, artei și culturii naționale, șefa statului Maia Sandu a semnat un decret privind declararea zilei de 2 octombrie 2023 zi de doliu național. La ora 12.00, se va cinsti memoria scriitorului Ion Druță, prin păstrarea unui moment de reculegere, scrie Realitatea.md.
Astfel, în această zi, în toate localitățile din țară, precum și în misiunile diplomatice și consulare ale Republicii Moldova de peste hotare, va fi arborat în bernă Drapelul de Stat al Republicii Moldova.
Autorităţilor publice, întreprinderilor şi organizaţiilor li se recomandă să renunţe la desfăşurarea acţiunilor distractive de masă, iar instituțiilor mass-media să ţină cont de specificul zilei la editarea publicaţiilor şi la formarea programelor.
În ziua de 2 octombrie 2023, furnizorul public național de servicii media Compania „Teleradio-Moldova” va difuza programe din arhiva companiei realizate în baza operelor scriitorului Ion Druță.