Ziua Limbii Române la Chişinău
Pe 29 august 2012, ora 19.00, Institutul Cultural Polonez „Adam Mickiewiez”, cu suportul Ministerului Culturii din Republica Moldova şi a Direcţiei cultură a Primăriei municipiului Chişinău, organizează concertul de muzică simfonică cu genericul „I, Culture Orchestra”, cu participarea a 97 de muzicieni din ţările Parteneriatului Estic.
A doua zi, la ora 18.00, la Palatul Naţional „Nicolae Sulac” va avea loc concertul „O, libertate, sfântă libertate”. Participă Eugen Doga, Anastasia Lazariuc, Valentina Naforniţă, Mihai Dogotari şi alţi artişti, care vor fi acompaniaţi de Orchestra simfonică a Companiei „Teleradio-Moldova”. În aceeaşi zi, Uniunea Scriitorilor din Moldova va organiza simpozionul „Lucian Blaga”.
Pe 31 august, manifestările vor începe cu o depunere de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, la care va participa conducerea de vârf a R. Moldova, reprezentanţi ai administraţiei publice locale. De asemenea, vor fi depuse flori și la monumentul lui Mihai Eminescu de pe Aleea Clasicilor Literaturii Române. În aceeași zi, va urma un spectacol literar-muzical dedicat Limbii Române. Tot aici, în Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, va fi organizat pentru copii un spaţiu de culoare şi voie bună – „În Ţara lui Guguţă” – cu jocuri, concursuri, premii etc. Spectacolul e consacrat „tatălui” lui Guguţă, scriitorul Spiridon Vangheli, care a împlinit recent 80 de ani.
La ora 12.00, în incinta Bibliotecii Naţionale, va fi inaugurat Salonul Internaţional de Carte-2012. La ora 14.00, se vor desfăşura colocviile revistei „Limba română”, ediţia I, cu genericul „Limbă, cultură, istorie la Est de Prut”. Seara, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, va avea loc un spectacol extraordinar cu participarea mai multor vedete din R. Moldova şi România. Acestea vor fi acompaniate de Orchestra de muzică populară „Lăutarii”, dirijată de maestrul Nicolae Botgros.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!