Ziua Națională a Vinului 2026: Ce trebuie să știi înainte să mergi în PMAN

Cea de-a 25-a ediție a Zilei Naționale a Vinului va avea loc în acest weekend, pe 3 și 4 octombrie, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. Evenimentul va reuni 114 vinării și va include degustări, tururi ghidate de somelieri, activități educaționale și culturale, concerte, dar și o tentativă oficială de stabilire a unui record Guinness World Records.
Cele 114 vinării vor fi reunite sub brandul de țară „Vinul Moldovei. Uimitor de bun”. Potrivit organizatorilor, este cel mai mare număr de crame prezente într-un singur loc la eveniment. Vizitatorii vor putea discuta direct cu vinificatorii și își vor putea crea propriul traseu printre standurile amenajate în PMAN.
Pentru cei care vor să afle mai multe despre vinuri vor fi organizate tururi ghidate de somelieri. Participanții vor putea descoperi particularitățile soiurilor autohtone și regulile unei degustări corecte.
Degustările se vor face în baza Carnetului Degustătorului. Acesta include un pahar reutilizabil din tritan și tichete pentru 10 degustări, care vor putea fi utilizate pe parcursul celor două zile.
Totodată, începând cu ora 11:00, în ambele zile va funcționa Școala Vinului. Programul va include sesiuni despre tehnicile de degustare, vinurile spumante, soiurile autohtone și de selecție locală, precum și despre originea vinurilor și produselor cu Indicație Geografică Protejată.
Deschiderea oficială a celei de-a 25-a ediții este programată sâmbătă, 3 octombrie, la ora 12:00, pe scena principală din Piața Marii Adunări Naționale.
Tot sâmbătă este programat unul dintre momentele speciale ale ediției: o tentativă oficială de stabilire a unui record Guinness World Records. Participanții vor încerca să formeze o reprezentare umană a unei vițe-de-vie.
În cadrul evenimentului vor fi acordate și distincții oamenilor din industria vitivinicolă pentru rezultatele obținute și contribuția la dezvoltarea și promovarea Vinului Moldovei.
Sărbătoarea nu se va limita la centrul Capitalei. Vizitatorii vor putea alege trasee către vinăriile din țară, iar mai multe crame vor organiza propriile evenimente și experiențe în weekendul de 3-4 octombrie.
Ediția aniversară va avea și o componentă culturală. Cinci muzee și obiective de patrimoniu vor prezenta lucrări inspirate de vin și vița-de-vie. Muzeul Național de Artă al Moldovei, de exemplu, va pune în atenția publicului opere ale artiștilor autohtoni, printre care „Vița-de-vie”, realizată de Aurel David în 1957.
Programul artistic se va desfășura pe parcursul ambelor zile. Pe 3 octombrie vor urca pe scenă Maria Iliuț și Ansamblul Etnofolcloric „Crenguță de iederă”, Ansamblul de cântece și dansuri „Enigma Romilor”, Lidia Isac & Band, Satoshi și DJ Fox.
Pe 4 octombrie, printre artiștii anunțați se numără Cuibul și Zdob și Zdub.
Ziua Națională a Vinului 2026 se desfășoară sub sloganul „Vinul care ne unește”.