Libertatea românilor de a călători peste graniţele Dunării şi ale Imperiului Habsburgic fusese deja recunoscută prin Regulamentele Organice ce au intrat în vigoare în 1830 în Moldova şi în 1831 în Ţara Românească, în care era menţionat, pentru prima dată, şi documentul de călătorie românesc cunoscut sub termenul de paşaport. Totodată, Regulamentul Organic stipula şi obligaţia Agiei de a elibera “răvaşe de drum” celor care părăseau teritoriul ţării şi de a le cerceta pe cele ale celor care intrau în ţară.
Legea din 1912, însă, introducea primele principii generale pentru paşapoarte şi pentru trecerea frontierei. Potrivit acesteia, “Paşapoartele se emit în numele regelui şi se liberează de ministerul de interne şi de prefecţii de judeţe şi de poliţie în condiţiunile ce se vor determina prin regulamentul de aplicare al acestei legi”, notează site-ul www.pasapoarte.mai.gov.ro. Paşapoartele, emise în numele regelui, erau de forma unei cărţi mici, de dimensiunile 9 cm/13 cm, fiind “compuse din 20 de pagini numerotate”. Fiecare pagină a paşaportului avea “un fond încadrat, compus cu motive naţionale, în culoarea liliacului deschis, făcând să iasă în aparenţă stema ţării şi cuvântul ‘ROMÂNIA’, iar dedesubt cuvântul ‘PASPORT’ “. Cu toate că paşapoartele erau documente individuale de călătorie în străinătate, acestea cuprindeau şi o rubrică dedicată însoţitorilor, în care puteau figura, pe lângă titular, soţia, soţul şi copiii minori.
Ulterior, au fost introduse paşapoartele diplomatice (în 1920), paşapoartele de serviciu (în 1941) şi paşapoartele colective.
Potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale de Paşapoarte remis AGERPRES în anul 2011, paşapoartele de serviciu se distingeau printr-o tehnică specială de prindere (lipire, broşare) a filelor de coperţi, care crea un efect de evantai. Dacă în acele vremuri autorităţile se confruntau cu documente de călătorie “plăsmuite, drese ori prefăcute”, transformările economice şi politice care s-au succedat cu rapiditate la nivel european au determinat şi o creştere a infracţionalităţii în acest domeniu. Prevenirea falsificării paşapoartelor a determinat adoptarea unor măsuri la nivel european pentru creşterea gradului de siguranţă a documentului de călătorie, astfel că la nivelul Uniunii Europene a fost adoptat “Regulamentul (CE) 2252/2004 al Consiliului din 13 decembrie 2004 privind standardele de securitate şi datele biometrice în paşapoartele şi documentele de călătorie emise de statele membre”, act obligatoriu ce asigură implementarea unor măsuri unitare pe întreg teritoriul UE. În conformitate cu acest regulament, România, în calitate de stat membru, a introdus paşapoartele electronice, emise începând cu data de 31 decembrie 2008.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
