Ziua Vinului a adus la Chișinău turiști din peste 30 de țări

Turiști din peste 30 de țări au ajuns la Chișinău pentru cea de-a XXV-a ediție a Zilei Naționale a Vinului. Vizitatorii au fost atrași de vinurile locale, bucătăria tradițională și atmosfera evenimentului, iar pentru unii dintre ei vizita în Republica Moldova a fost o premieră.
Pe parcursul celor două zile, participanții pot descoperi soiuri autohtone, tradițiile vitivinicole și poveștile producătorilor. O atracție aparte este Școala Vinului, unde somelieri și specialiști îi învață pe vizitatori cum să deguste corect vinul, să recunoască aromele și să înțeleagă influența soiului, originii și metodei de producere.
Printre turiști se numără vizitatori din Israel, Danemarca, Norvegia, România și Grecia. Unii spun că revin pentru al treilea sau chiar al cincilea an, atrași de atmosferă, oameni și diversitatea vinurilor.
În acest an, Ziua Națională a Vinului a adunat 114 vinării, cel mai mare număr de crame participante de până acum. Evenimentul se desfășoară tradițional în Piața Marii Adunări Naționale și include, pe lângă degustări, activități educaționale și prezentări dedicate culturii vinului.