Moldova

Zubco îi răspunde lui Lavrov: “Infracţiunea a fost comisă pe teritoriul R. Moldova”

Despre aceasta a anunţat, vineri, procurorul general, Valeriu Zubco, în cadrul unei conferinţe de presă, transmite Info-Prim Neo.

Valeriu Zubco a menţionat că procurorii din Breansk solicită să le fie transmisă maşina în care a tras pacificatorul rus, iar în schimb ei vor oferi moldovenilor arma din care s-a tras şi posibilitatea de a audia pacificatorul. „Sunt condiţii pe care nu putem să le acceptăm”, a declarat procurorul general.

Valeriu Zubco a negat declaraţiile ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, că Procuratura din Moldova nu ar fi deschisă spre colaborare. „Declaraţiile făcute de către domnul Lavrov nu corespund adevărului. Dimpotrivă, totul este invers. Infracţiunea a fost comisă pe teritoriul Republicii Moldova”, a subliniat Valeriu Zubco.

Prim-viceprocurorul general, Andrei Pântea, a spus că Procuratura Generală este deschisă faţă de colegii din Breansk. „Noi le-am propus să întreprindem acţiunile de urmărire penală pe teritoriul Republicii Moldova în prezenţa lor, să asiste la toate acţiunile. Noi le oferim toate materialele cauzei penale, şi automobil, dar în limita legii”, a spus prim-viceprocurorul.

Pe 1 ianuarie, un tânăr din satul Pârâta, a fost împuşcat mortal de un pacificator rus. Pe acest caz a fost pornită o urmărire penală pe faptul vătămării intenţionate grave a integrităţii corporale, care a dus la deces.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *