Internațional

(ZVON?) Snowden ar putea ajunge la TIRASPOL ca urmare a unei înțelegeri secrete între Rusia și SUA

„Snowden ar putea ajunge în Transnistria, în urma unei înţelegeri secrete dintre Moscova şi Washington. În acest fel părţile ar putea depăşi impasul diplomatic, cu pierderi minime”, a declarat politologul de la Comrat Aleksandr Angheli, într-un interviu acordat presei de la Moscova.

Anterior, şi presa de la Tiraspol a scris că Snowden este aşteptat să ceară azil politic în autoproclamata republică transnistreană. Potrivit unor surse, acest fapt s-ar putea întâmpla la rugămintea Rusiei, care nu ar dori să intre în conflict diplomatic deschis cu SUA, din cauza agentului-transfug.

Reamintim că autorităţile de la Moscova au anunţat că oficialii FSB poartă discuţii intense cu omologii lor americani de la FBI, pe marginea situaţiei fostului agent CIA şi colaborator NSA, Edward Snowden. Conform unui purtător de cuvânt de la Kremlin, Snowden nu va fi extrădat în SUA, dând asigurări că orice altă eventuală dezvăluire "nu va leza interesele americane". "Rusia nu a extrădat niciodată pe nimeni şi nici nu va face asta acum", a declarat răspicat, Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin.

sursa: 24h.md 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *