Ca orice altă glumă, şi aceasta concentrează o problemă mai largă. În cazul dat e vorba de legiferarea unor aspecte sociale în afara sau chiar împotriva voinţei majorităţii cetăţenilor. Homosexualitatea a fost văzută dintotdeauna ca o deviere de la normă şi, în majoritatea societăţilor şi a religiilor, a fost pedepsită. Bineînţeles, există şi forme de tolerare a homosexualităţii în decursul istoriei, însă dezbaterea se poartă în prezent de pe poziţii mult prea încrâncenate, fără ca să se ia în considerare problema esenţială, şi anume, faptul că homosexualii nu se pot reproduce. Drept urmare, homosexualitatea a existat de-a lungul istoriei printr-un mecanism mult mai simplu – recrutare individuală, prin propagare culturală. În cartea „Montaillou, sat occitan”, istoricul francez Emmanuel Le Roy Ladurie prezintă „dosarul” unui homosexual francez din anul 1290 – „iniţiat” în acest obicei în timpul adolescenţei, acesta a apucat ulterior să „iniţieze” alţi câţiva adolescenţi.
Din punctul de vedere al „specialiştilor”, homosexualitatea şi-a schimbat denumirea, de la păcat la infracţiune, de la boală mintală la orientare sexuală. Mecanismul legislativ actual, pus în mişcare de la centrul până la periferia Occidentului, are în vedere decriminalizarea homosexualităţii, permisiunea pentru căsătoriile homosexuale şi, în final, dreptul cuplurilor de homosexuali – percepute ca „familii” – de a adopta copii sau a creşte copii concepuţi pe diverse căi artificiale. De fapt, este vorba de alcătuirea unui sistem legislativ care să permită homosexualilor să-şi rezolve cea mai mare problemă: infertilitatea. Chestiunea e una profundă, care afectează în mod major fundamentele societăţii, aşa cum o ştim acum. Căci este vorba de modificări aduse codului familiei, de modificări ale definiţiei familiei. De obicei, populaţia nu este consultată în aceste chestiuni. Cam peste tot unde au fost aduse modificările legislative menţionate mai sus acestea au fost făcute exclusiv de către politicieni, fără niciun fel de participare populară.
Un proces asemănător pare să se coacă şi la Chişinău. Însă trebuie luate în considerare şi experienţele altora. Violenţele fizice şi de limbaj sunt contra-productive, nu fac decât să servească susţinătorilor acestor modificări. În fiecare constituţie există prevederi pentru dreptul poporului de a participa la procesul legislativ. Doar trebuie citite legile şi găsite căile de promovare a voinţei majorităţii. Apoi, mai este nevoie de coagularea unui grup de acţiune cetăţenesc care să aducă la conştiinţa politicienilor care e voinţa populară. Pentru ca oamenii să nu se teamă că homosexualitatea va deveni obligatorie.
