Pe 20 ianuarie 2008, când a fost petrecut pe ultimul drum, la Palatul Naţional din Chişinău a venit să-şi ia rămas bun de la el lume de peste lume. În holul palatului, oamenii ascultau cu lacrimi în ochi şlagărele lui Mihai Dolgan: „Cântă un artist”, „De ce plâng chitarele”, „Primăvara”, „Dor, dorule”, „Basarabia” ş.a. La căpătâiul marelui dispărut, plângea Nicolae Botgros. „A fost cel mai mare compozitor al nostru. Un altul ca el, nu se ştie dacă vom mai avea vreodată”, spunea atunci dirijorul „Lăutarilor”. Regizorul Ion Ungureanu compara popularitatea „Noroc”-ului doar cu cea a formaţiei „Beatles”, iar poetul Ion Hadârcă afirma că generaţia sa, a anilor ’60, nu recunoştea altă formaţie decât „Noroc”.
În cele peste patru decenii de activitate, Mihai Dolgan a susţinut cu formaţia „Noroc” peste zece mii de concerte. În 1969, „De ce plâng chitarele” a urcat în topul vest-german, iar în 1970, melodia „Cântă un artist” – în rândul celor 10 hituri ale anului din topurile britanice. Compozitorul ne-a lăsat o zestre de 1500 de piese.
Mihai Dolgan s-a născut la 14 martie 1942, în satul Vladimireşti, plasa Sângerei, judeţul Bălţi. În 1949, la vârsta de numai şapte ani, a fost deportat, împreună cu părinţii, în Siberia, de unde s-au întors abia în 1957.
