Despre comuniştii moldoveni cu cetăţenie română

Afirmaţia mea este susţinută de ordinul 883P din 13.09.2011, publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei de la Bucureşti – unul din avantajele administraţiei transparente promovate în ţările membre ale Uniunii Europene. Nu este nicio problemă că Lilia Petrenco a solicitat şi a primit cetăţenia română – este dreptul tuturor celor care au strămoşi de origine română să facă acest lucru şi este obligaţia statului român să îşi respecte legile. Chiar nu sunt necesare indignări false de genul „cum a putut nevasta unui deputat comunist să primească cetăţenia română?!?”

Altceva vreau să observ. În primul rând că un comunist de frunte precum Grigore Petrenco poate să trăiască foarte bine alături de o soţie cu cetăţenie română. Omul nu pare să aibă probleme cu acest lucru, nici măcar cu faptul că soţia sa este un om de afaceri de succes în România – exploatator capitalist dacă ar fi să ne luăm după ideologia clasică a comunismului. Îndrăznesc să trag concluzia că un comunist de frunte precum Grigore Petrenco nu are niciun fel de probleme cu cetăţenii români şi nici cu exploatatorii capitalişti, în ciuda declaraţiilor şi activităţii politice cărora le este dedicat trup şi suflet. A atacat Grigore Petrenco România la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, dar în sufletul lui, în zona aceea intimă unde adevărul se desparte de minciună, deputatul comunist de la Chişinău este cât se poate de apropiat de valorile Uniunii Europene pe care nici un om întreg la cap nu le poate respinge. Vorbesc de libertatea de circulaţie, libertatea de a face afaceri – doar cu libertatea de exprimare are ceva probleme Grigore Petrenco.

Şi mai îndrăznesc să spun că eu unul cred că majoritatea comuniştilor de la Chişinău trăiesc această dramă a dublului limbaj şi dublei personalităţi. Cu toţi şi-ar dori să fie liberi să facă afaceri fără să se ascundă, cu toţii şi-ar dori poate să spună ce gândesc cu adevărat. Ceva îi ţine blocaţi, o frică neexprimată îi face să îşi ţină limba în spatele dinţilor. În realitate, toţi cei care au trecut Prutul spre vest au avut timp să îşi dea seama că România nu este precum în cărţile istoriografiei sovietice sau în şedinţele de partid. România este o ţară relaxată şi primitoare unde oricine este binevenit câtă vreme respectă legile. Nu defilează fasciştii pe străzi, nu există căpcăuni hitlerişti mâncători de copii.

Cu siguranţă sunt mulţi comunişti de la Chişinău care au rude apropiate cu cetăţenie română. Probabil şi printre membrii de partid sunt unii care au îndrăznit să-şi recunoască adevărata origine. Poate unii au făcut acest pas din interese pur economice, însă cu siguranţă au văzut între timp adevărata faţă a României. În paralel au rămas prizonierii jargonului de partid, se simt cumva datori să fie supăraţi pe România în spaţiul public. Cândva sunt sigur că va veni vremea când vor reuşi să se elibereze din lanţurile discursului de tip „materialism dialectic” şi vor deveni şi în spaţiul public ceea ce sunt cu adevărat: oameni normali cu dorinţe normale.