Raportul NATO vine să confirme ancheta deputatului elveţian Dick Marty care a scos la iveală faptul că UCK ucidea prizonierii sârbi pentru a le vinde organele, în special rinichii. Povestea este veche de mai mulţi ani, de pe vremea procuroarei Carla Del Ponte care a anchetat crimele de război din Kosovo, însă pentru prima dată apar în spaţiul public din ce în ce mai multe dovezi clare asupra acestor atrocităţi. Reacţiile albanezilor kosovari de la Priştina au fost de negare totală a faptelor menţionate în raportul lui Dick Marty. NATO a anunţat declanşarea unei investigaţii cu privire la modul în care documente secrete ale instituţiei au ajuns la îndemâna presei britanice. Însă toate acestea nu sunt de natură să oprească valul de dezvăluiri. BBC a publicat o serie de reportaje în care sunt citaţi participanţi direcţi la tragediile prizonierilor sârbi, care sub protecţia anonimatului oferă tot mai multe detalii. La Priştina, un judecător urmează să ia cât de curând o decizie dacă vor fi sau nu judecaţi şapte foşti membri ai UCK acuzaţi că au participat la traficul de organe.
Până la urmă se va afla adevărul cu privire la cele întâmplate în Kosovo între anii 1999-2008, anul în care a fost închisă Clinica „Medicus” din Priştina unde se efectuau transplanturile de organe prelevate de la prizonierii sârbi asasinaţi. Şi chiar dacă nu va exista o hotărâre judecătorească, cele ieşite la lumină până acum sunt de ajuns pentru a ne face o idee ce înseamnă o regiune separatistă scăpată de sub controlul legislaţiei internaţionale. Orice se poate întâmpla acolo. O regiune care nu este guvernată legal şi legitim prezintă un punct de atracţie maximă pentru răufăcătorii din întreaga lume. Lipsa unui sistem poliţienesc şi judecătoresc recunoscut la nivel internaţional permite orice fel de abuzuri. Oamenii pot fi ridicaţi de pe stradă, supuşi unei mascarade de proces şi apoi se poate întâmpla orice cu ei. Pot fi aruncaţi în închisori ilegale, pot fi executaţi, pot fi asasinaţi şi hăcuiţi în bucăţi. În regiunile separatiste aflate sub un control extern (care de fapt nu poate face nimic!) nu există niciun fel de garanţie. În astfel de zone oamenii au două opţiuni: să se alăture haitei aflate la conducere sau să încerce să supravieţuiască fără a încerca măcar să ridice privirea.
Există multe astfel de zone separatiste sub control aşa-zis internaţional în întreaga lume – mai ales la periferia imperiilor care le folosesc ca pe un fel de filtre prin care să îşi scurgă mizeria. Indiferent de ce imperiu creează astfel de zone separatiste riscurile sunt identice: lipsa controlului juridic adună la un loc mizeriile respectivului imperiu, toate poveştile pe care nimeni nu vrea să le recunoască, nimeni nu vrea să le ştie. Din când în când se află despre adevărul din spatele „controlului internaţional” şi toată lumea, inclusiv imperiile responsabile, îşi manifestă uimirea că aşa ceva a putut fi posibil. Doar oamenii rămân cu suferinţele lor.
