Ion Caramitru revine la Chişinău
Spectacolul este organizat de Uniunea Teatrală din Moldova, Primăria municipiului Chişinău şi Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”. Amintim că Ion Caramitru a fost prezent de mai multe ori la Chişinău, de ziua lui Eminescu, cu recitaluri din versurile Poetului. De data aceasta, artistul vine cu o variantă nouă – un colaj din versuri cunoscute, dar şi selecţiuni din manuscrisele de poezie, proză şi filosofie ale marelui poet. Recitalul va fi acompaniat de vestitul clarinetist român Aurelian-Octav Popa.
Anterior, spectacolul a fost prezentat la Timişoara, iar mâine va putea fi audiat la Universitatea „A. I. Cuza” din Iaşi.
Ion Caramitru n-a fost la Chişinău de câţiva ani, după incidentul provocat de ex-preşedintele comunist Vladimir Voronin, care i-a trimis o notă de protest Ambasadorului României în R. Moldova în care şi-a exprimat protestul faţă de cele declarate de către extraordinarul actor la aniversarea UNITEM-ului. „Am spus atunci ceea ce gândeam şi, de fapt, ceea ce gândesc şi acum: suntem ceea ce suntem – români şi vorbim limba română, iar pe ambele maluri ale Prutului producem teatru românesc”, ne-a spus Ion Caramitru.
Pe 15 ianuarie, zi declarată prin decret prezidenţial de către preşedintele român Traian Băsescu drept Zi naţională a culturii româneşti, actorul va prezenta un recital cu ocazia celei de-a doua ediţii a acordării Premiului Naţional „Mihai Eminescu”. Împreună cu actorii Teatrului din Botoşani, la solicitarea Ministerului Culturii din România, Ion Caramitru a montat un spectacol după versurile celor 19 deţinători ai acestui premiu.