Internațional

Lukașenko, aliatul lui Putin sfidează din nou Polonia: „Ar trebui să se roage și să îmi spună mulțumesc”

Dictatorul bielorus Alexandr Lukașenko a făcut marți noi comentarii acide la adresa Poloniei vecine, afirmând că Varșovia este norocoasă că regimul său îi ține în frâu pe mercenarii Wagner pe teritoriul bielorus, relatează Reuters și Hotnews.

Un număr necunoscut de mercenari Wagner care au participat la rebeliunea militară din luna iunie au plecat ulterior în Belarus și au început să instruiască armata lui Lukașenko, mutare care a făcut guvernul polonez să transfere peste 1.000 de militari în apropierea graniței comune dintre cele două țări.

Lukașenko, cel mai apropiat aliat extern al președintelui Vladimir Putin, a glumit luna trecută că o parte a luptătorilor Wagner sunt entuziasmați să înainteze în Polonia și să „meargă într-o excursie la Varșovia și Rzeszow”.

Belta, agenția de presă a Belarusului, l-a citat miercuri ca spunând că polonezii „ar trebui să se roage că noi îi ținem (pe mercenarii Wagner) și le oferim cazare. Altfel, fără noi, ei s-ar fi scurs prin [graniță] și ar fi distrus Rzeszowul și Varșovia”.

„Deci ei (polonezii) n-ar trebui să îmi facă reproșuri, ar trebui să îmi spună ”mulțumesc””, a adăugat el.

Rzeszow este un oraș aflat în sud-estul Poloniei, în apropierea graniței cu Ucraina.

Polonia se declară tot mai îngrijorată de situația de la granița cu Belarusul

Comentariile lui Lukașenko vin după ce premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat sâmbătă că un grup de peste 100 de mercenari Wagner s-a mutat mai aproape de Grodno, un oraș bielorus aflat în apropierea graniței cu Polonia. Morawiecki a descris situația ca fiind „tot mai periculoasă”.

„Probabil vor fi deghizați în polițiști de frontieră din Belarus și îi vor ajuta pe imigranții ilegali să intre pe teritoriul polonez, să destabilizeze Polonia”, a spus Morawiecki, potrivit postului public polonez TVP . De asemenea, unii membrii ai grupării Wagner vor „încerca să se infiltreze în Polonia pretinzând că sunt imigranți ilegali”, a adăugat el.

Vorbind despre acest lucru marți, Lukașenko a părut să nege inițial informația, răzgândindu-se însă imediat după aceea în privința ei.

„Am auzit subit că Polonia a înnebunit recent că unele detașamente merg acolo, până la 100 de persoane. Niciun detașament Wagner de 100 de persoane nu s-a mutat acolo. Și dacă ar face-o, atunci ar fi doar să își transfere experiența militară brigăzilor (bieloruse) concentrate în Brest și Grodno”, a spus Alexandr Lukașenko.

În pofida comentariilor sale belicoase, unii analiști militari notau încă de anul trecut că armata bielorusă este mai degrabă într-o stare jalnică, speculând că acesta ar fi unul dintre motivele pentru care Lukașenko nu s-a alăturat războiului Rusiei din Ucraina, deși a permis forțelor ruse să atace țara vecină de pe teritoriul bielorus.

„Trebuie să îmi instruiesc forțele armate fiindcă o armată care nu luptă este o armată doar pe jumătate”, a mai spus Lukașenko marți.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *