Înţeleg care e sursa confuziei şi a interpretărilor pesimiste ale rezultatelor alegerilor: aşteptările noastre prea optimiste, alimentate de exit-poll-urile de duminică seară, ne convingeau că, în sfârşit, a fost lichidat monopolul politic al PCRM. Surprinzător în acest context mi se pare faptul că nu numai cetăţeanul simplu percepe astfel lucrurile, ci chiar şi unii analişti politici cu nume notorii.
Astfel, m-a mirat opinia exprimată la Realitatea TV de un fin analist, cum e Emil Hurezeanu. În timp ce el vorbea, jos, pe ecran, era titrat: „Moldova a votat pentru comunişti”, ceea ce nu este deloc adevărat. Caracterizând RM drept un stat care s-a aflat mult timp sub ruşi, „având funcţia de reziduu al războiului rece dintre Vest şi Est”, Hurezeanu regretă că moldovenii „nu au dat un vot net în favoarea orientării proeuropene”. Îmi permit să nu fiu de acord cu reputatul analist. Insistând asupra cauzelor acestei situaţii – „Moldova avea nevoie de lideri politici mai proeuropeni, mai puternici, mai convingători, poate mai oneşti şi cu o răspundere mai mare a solidarităţii moral-politice, dincolo de opţiunile ideologice” -, Emil Hurezeanu conchide că „sunt oarecum dezamăgit” şi aici, fiţi atenţi, face încă o concluzie: „dar, fiind dezamăgiţi atât de des, învăţăm să nu ne mai facem iluzii”. Ce să însemne că România „nu-şi mai facem iluzii” în privinţa noastră? Suntem declaraţi „irecuperabili”?! Recent, cunoscutul om de televiziune din Rusia Vladimir Pozner constata că ruşii, pentru a se elibera de mentalitatea sovietică, au nevoie să treacă patru generaţii. Şi dacă nici românii, care s-au aflat sub comunism mai puţin de o jumătate de secol, n-au scăpat de mentalitatea comunistă, ce să mai zicem despre basarabeni, care se află sub ruşi (apoi sub sovietici) de două sute de ani?! Ceea ce s-a întâmplat duminică la Chişinău demonstrează că RM a dat ceasul înainte, s-a mai îndepărtat cu un pas de comunism şi de tot ce e legat de el. Toţi, dar absolut toţi, trebuie să realizeze că, pentru a se despărţi definitiv de comunism, RM are nevoie de timp, de susţinerea Europei, a Occidentului în general, dar mai ales a României.
În această ordine de idei, consider că presa noastră prea mult timp consumă cu matematica electorală (care partid şi câte voturi a luat) şi prea puţin, ca să nu spun deloc, cu analiza „fenomenului basarabean”. Boala comunismului nu a dispărut în RM, nu au dispărut nici efectele, consecinţele comunismului, „homo sovieticus” trăind încă în mulţi dintre noi. Societatea noastră, populaţia Moldovei în general, trece printr-o etapă dificilă şi dureroasă de convalescenţă istorică. Avem nevoie, aşadar, de o atenţie sporită, de susţinere, nu de dezamăgiţi care nu-şi mai fac iluzii în privinţa noastră. În situaţia noastră nu avem altă alternativă decât resetarea Alianţei pentru Integrarea Europeană. De data aceasta însă nu mai trebuie să se repete situaţia de anul trecut, când constituirea ei a fost negociată doar de liderii ei, în mod cu totul netransparent, prin restaurante. Liderii Alianţei au ajuns la putere prin votul nostru şi noi avem dreptul să le cerem o Alianţă constituită public, pe principii clare, dar nu o Alianţă de berărie negociată ocult prin berării.
Mă îngrijorează aroganţa unor lideri care consideră că au în mână cheile viitoarei guvernări, dar şi a celor care cred că de data aceasta, ţinând cont de experienţa de un an şi ceva de guvernare, vor fi „prudenţi” şi „duri”. Noi înţelegem ce au în vedere liderii PDM când afirmă că vor „lupta până la sfârşit” pentru „componenţa social-democrată”; omiterea însă de pe agenda viitoarei guvernări a problemelor de identitate naţională şi istorie naţională nu coincide cu interesul naţional al moldovenilor. Poate doar pe termen scurt şi va avea efectul unui sedativ, după care durerile revin mai violente. Liderii PDM trebuie să înţeleagă – ca să fac o comparaţie primitivă – că ei se aseamănă cu acei care au urcat într-un automobil şi vor să ajungă foarte departe, dar fără să-l alimenteze cu benzină. Conştiinţa identităţii spirituale a unui popor e acea benzină care alimentează motorul unei naţiuni. Fără această „benzină” nu poţi porni „motorul” unui popor.
Astăzi, este principial important ca cele trei partide – PLDM, PD şi PL – să îngroape securea vrajbei, să treacă peste orgolii şi vanităţi şi să transmită societăţii un mesaj pozitiv şi optimist. Lipsa celor două mandate nu anulează adevărul că ele, aceste partide, au câştigat alegerile. (Cum poţi să spui că a câştigat alegerile PCRM, un partid aflat în evidentă derivă şi care nu deţine voturi pentru a forma o majoritate simplă, iar partidele care pot forma guvernarea – le-au pierdut? Apropo, cele două voturi care lipsesc sunt pe conştiinţa unor „patrioţi” care n-au trecut pragul electoral şi care au contribuit ca să nu treacă pragul electoral AMN.)
Repet, duminică Moldova a dat ceasul înainte. Cine nu vede acest lucru înseamnă că nici nu doreşte ca acest ceas să meargă şi ei ar fi mai satisfăcuţi dacă Moldova nu ar mai ieşi din mlaştina în care ne-a împins istoria acum două sute de ani.
