Viaţa politică de la Chişinău pare să fi fost acoperită de o pâclă deasă, o ceaţă dincolo de care nu se vede aproape nimic. Mai transpiră spre mass-media când şi când câte un zvon, câte un foşnet din spatele draperiilor groase care ascund negocierile dintre liderii politici. Pentru că, în ciuda declaraţiilor că negocierile n-au început, că vor demara la o anumită dată şi la o anumită oră, ca o cursă de ciclism, eu unul nu pot să cred că nu se poartă deja discuţii. Aritmetica rezultatelor este, opţiunile partidelor şi scenariile au fost conturate de analişti. Mi se pare de domeniul irealului imaginea pe care vor să o transmită politicienii: „da, de cinci zile stăm acasă, ne uităm şi noi la televizor, poate vom afla ce se întâmplă”. Mai degrabă, politicienii fug de televizor şi microfoane în aceste zile.
Cu doar câteva zile în urmă, avertizam aici că telegramele diplomatice americane scoase la iveală de WikiLeaks s-ar putea dovedi surprinzătoare pentru lumea politică de la Chişinău. Şi uite că am aflat şi preţul unei alianţe politice la Chişinău: 10 milioane de dolari. Atât i-a oferit Vladimir Voronin lui Marian Lupu în septembrie 2009. Şi Lupu a refuzat atunci. Este nevoie de ceva putere ca să refuzi 10 milioane de dolari. În plus, am aflat că Marian Lupu costă mai mult de 10 milioane de dolari – ceea ce-l face un politician destul de valoros. Dezvăluirea aceasta ne permite să aruncăm o privire prin pâcla de la Chişinău, în acea zonă ceţoasă a politicii unde se discută cu cărţile (sau banii!) pe masă. Refuzul politicienilor de a preciza ce au discutat în aceste zile stârneşte bănuieli şi temeri că ar putea fi vorba de negocieri de genul celei de mai sus.
Lipsa de transparenţă a politicienilor stârneşte temeri. Temeri ale alegătorilor: în 28 noiembrie a fost un vot majoritar anticomunist. În momentul în care, prin negocieri ascunse, sunt aduşi la putere tocmai comuniştii s-ar putea ca lipsa de încredere între populaţie şi alegători să aibă consecinţe neprevăzute. Deşi politicienii au tendinţa să considere că alegătorii au memoria scurtă, există dovezi că deturnarea voinţei votului popular poate duce la dispariţia oamenilor politici.
Votul anticomunist de la Chişinău – deşi împărţit între trei partide – exprimă dorinţa majoritară a populaţiei ca R. Moldova să se îndrepte spre Occident. Cetăţenii nu au votat cu liberalii, liberal-democraţii sau democraţii pentru a aduce la putere comuniştii şi a rămâne în zona gri a Europei. Alianţa oricărui dintre aceste partide cu comuniştii va aduce foloase personale pe termen scurt politicienilor care vor bate palma. Se va obţine o stabilitate politică aparentă cu preţul viitorului R. Moldova. Spun că stabilitatea politică va fi aparentă, deoarece partidul care va accepta acest târg îşi va pierde brusc orice fel de credibilitate şi va fi sancţionat dur la următoarele alegeri, iar peisajul politic de la Chişinău va fi din nou aruncat în haos, spre bucuria pescuitorilor în ape tulburi. În schimb, şansele de apropiere ale R. Moldova de comunitatea occidentală vor fi aruncate în aer.
Refacerea Alianţei pentru Integrare Europeană prezintă avantajul unui sprijin minim din partea structurilor occidentale. Până în prezent există impresia că R. Moldova a fost ocolită de criza economică. De fapt, criza a fost amânată cu mijloace administrative pe toată perioada acestei neclarităţi politice. Indiferent cine va veni la putere, cu sau fără comunişti, va trebui să dea piept cu balaurul crizei şi să aibă curajul să-şi asume acest lucru. Iar pentru a depăşi această furtună R. Moldova va avea nevoie de sprijinul structurilor occidentale. Trebuie să dispară pâcla care acoperă negocierile prezente. Iar politicienii trebuie să aibă puterea de a refuza sumele cu 6, 7 sau opt zerouri, aşa, ca în 2009.
