Carte

Patrimoniu: Simbolurile Naţionale ale Republicii Moldova

 Având girul Comisiei Naţionale de Heraldică (CNH), colectivul redacţional a structurat lucrarea în conformitate cu divizarea sistemului heraldic: simboluri naţional-statale, simboluri naţionale derivate, simboluri corporative.
Autorii descriu şi reproduc în primele trei capitole simbolurile naţional-statale de primă importanţă: Stema de Stat, Drapelul de Stat şi Imnul de Stat ale R. Moldova. Dintre simbolurile derivate menţionăm: Sigiliul mare de stat al R. Moldova, Culorile naţionale, Pavilionul naţional, Însemnele de funcţii ale preşedintelui R. Moldova etc. Urmează distincţiile de stat şi moneda naţională. Capitole separate sunt dedicate simbolurilor forţelor armate (Armatei naţionale, a Serviciului de grăniceri şi a Departamentului trupelor de carabinieri), celor vamale, precum şi simbolurilor Academiei de Ştiinţe. La finele lucrării sunt reproduse stemele şi drapelele teritoriale, ale oraşelor, comunelor şi raioanelor care şi-au adoptat asemenea însemne – 72 la număr.
Lucrarea inserează istoricul apariţiei şi adoptării însemnelor respective, accentul punându-se pe crearea unui tablou coerent şi clar al genezei însemnelor tratate, cu indicarea originilor, a condiţiilor istorice în care au apărut şi au evoluat. Capitolele sunt ilustrate cu surse imagistice extrase din arhive, biblioteci şi muzee publice sau colecţii private. Volumul este completat cu bibliografie selectivă de specialitate şi cu o cronică a principalelor evenimente legate de adoptarea simbolicii naţionale a R. Moldova.
Precizăm că lucrarea a apărut cu prilejul aniversării a 20-a de la adoptarea primului însemn naţional – Tricolorul – în calitate de Drapel de Stat al R. Moldova (23 aprilie 1990).
La apariţia lucrării au contribuit peste 20 de specialişti – autori de texte şi imagini/desene, fotografi, arhitecţi, economişti etc. Lucrarea apare într-o prezentare grafică de excepţie, hârtie de calitate superioară, poze şi fotografii color, având 636 de pagini, într-un tiraj de 500 de exemplare.

Autorii lucrării „Simbolurile Naţionale ale Republicii Moldova” au avansat şi propuneri pentru consfinţirea la nivel legislativ a unor simboluri naţionale complimentare cum ar fi: Florile naţionale (Busuiocul, Roza (floarea de măceş); Copacul naţional (Stejarul, Cireşul amar, Nucul); Planta naţională (Viţa-de-vie); Emblema animalieră naţională (Bourul, Oaia); Pasarea naţională (Cocostârcul); Râul naţional (Nistrul şi Prutul); Sărbătoarea Naţională (Mărţişorul, Hora, Paştele Blajinilor); Monumentul naţional (Monumentul lui Ştefan cel Mare).

Mihai Taşcă,
dr. în drept

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *