Dacă ai compara Pământul cu un măr, grosimea atmosferei nu ar fi mai mare decât coaja acestuia. Este aproape şocant să înţelegi că, în acel strat subţire, s-a dezvoltat viaţa, se desfăşoară toate procesele vii, iar noi, în ignoranţa noastră, poluăm atmosfera şi otrăvim ceea ce respirăm”. Astfel şi-a început Dumitru Prunariu – preşedintele Comitetului ONU pentru utilizarea paşnică a spaţiului extraatmosferic şi cel care, la 14 mai 1981, a devenit primul şi, deocamdată, singurul român care a zburat în spaţiu – prelegerea susţinută, săptămâna trecută, la Conferinţa Internaţională „Ştiinţa Calculatoarelor şi Microelectronică”, la Universitatea Tehnică din Moldova.
„Dorinţa de a zbura, de a pluti prin spaţiu am avut-o de mic. Nu o dată în copilărie am avut sentimentul că, dacă dau mai tare din mâini, mă pot înălţa ca păsările. Am construit de mic aeromodele, apoi rachetomodele, astfel că alegerea unei meserii legate de zbor era pentru mine un lucru de la sine înţeles”, povesteşte Dumitru Prunariu care, acum trei decenii, la numai 20 de ani, o lună şi două zile de la zborul istoric al lui Gagarin, a devenit primul cosmonaut român şi al 103-lea din lume.
Pământul necesită măsuri urgente împotriva poluării
La întrebarea cum se vede planeta noastră de sus, cosmonautul Prunariu mi-a răspuns îngrijorat: „Am avut ocazia să văd cu ochii mei cum arată Pământul. Zona amazoniană, care este un punct de interes ecologic pentru întreaga planetă, e foarte defrişată… Apele din zonele de vărsare ale unor râuri foarte poluate sunt maronii la culoare… Se văd lacurile care dispar pentru că s-au construit baraje ori s-a deturnat cursul anumitor râuri care le alimentau, sau cum evoluează deşertul prin lipsa de protecţie a vegetaţiei, care este rapid distrusă…”. „Atunci când vezi efectele poluării îţi dai seama ce măsuri radicale trebuie luate pentru a-l însănătoşi şi a-l face viabil şi pentru generaţiile viitoare”, a adăugat gânditor Dumitru Prunariu.
România e ca o pâine rumenă…
Cosmonautul român îşi aminteşte şi acum cu emoţii ce sentimente-i răscoleau sufletul, când îşi vedea de sus plaiul natal. „Căutam să văd curbura Arcului Carpatic, să văd Dunărea, Marea Neagră. La orele de seară, România se vedea puţin umbrită de nori. Cu toate acestea, imaginea ei este foarte interesantă – ca o pâine rumenă de casă. Dar, în condiţiile politice ale României de atunci, mă gândeam că această pâine să ajungă covrig…”, ne spune ironic cosmonautul. Iar ca să-şi potolească dorul de cei de acasă, cosmonautul şi-a luat în spaţiu fotografiile fiilor săi, pe care le păstrează şi acum ca pe o amintire foarte dragă.
În pofida dorurilor care l-au încercat, Dumitru Prunariu spune că „ar zbura oricând în cosmos”. A spus-o imediat după aterizare, în 1981, şi trăieşte cu această dorinţă şi acum, după 30 de ani. El spune că nu a avut probleme deosebite din punct de vedere tehnic, cel mai greu fiind să se adapteze după starea de imponderabilitate. „După revenire, nu puteam să-mi păstrez poziţia verticală. Aveam senzaţia că sunt de două ori mai greu decât înainte de zbor. Dacă întorceam capul într-o parte sau alta, aveam senzaţia că se răstoarnă Pământul cu mine. Ca niciodată, simţeam greutatea organelor interne care mă trăgeau în jos…”, îşi aminteşte cosmonautul.
Ceapă verde, în laboratorul spaţial
Pe lângă faptul că este primul cosmonaut român, Dumitru Prunariu e şi primul om care a dus în spaţiul cosmic… ceapă verde. Cu zâmbetul pe buze, cosmonautul mi-a povestit cum, rugat de soţia cosmonautului rus Vladimir Kovalionok, a ascuns în buzunar un mănunchi de ceapă verde pentru soţul aflat în cosmos din luna martie.
„Acolo, sus, aveam doar hrană cosmică. N-aş putea spune că nu e gustoasă, dar e lipsită de verdeaţă, de legume, astfel că i se făcuse poftă de ceapă lui Volodea… Aşa că soţia lui i-a dat medicului de echipaj mănunchiul de ceapă şi i-a spus ferm: „Trebuie să ajungă sus, la Volodea!”. Medicul urma să-l dea membrilor echipajului, dar nu putea s-o facă oficial, în sala în care am îmbrăcat scafandrul cosmic, pentru că ceapa nu era prevăzută în program. Şi atunci – medicul fiind singura persoană care însoţeşte echipajul până la rampa de lansare -, înainte să coborâm din autobuz şi să urcăm în rachetă, el ne-a zis: „Băieţi, aceasta trebuie să ajungă la Volodea. E ordin de la Nina”. Pentru că Popov avea deja buzunarele pline cu alte lucruri, am băgat-o la mine în buzunar. După ce ne-am cuplat cu laboratorul cosmic, am scos-o şi i-am zis: „Volodea, de la Nina ai ceapă verde”, îşi aminteşte cosmonautul…
Există o forţă universală
Una dintre cele mai frecvente întrebări, care i s-au pus în aceşti 30 de ani, e dacă acolo, sus, s-a simţit cumva mai aproape de Dumnezeu. Cu riscul de a fi banală, l-am întrebat şi eu… „În spaţiul cosmic ai senzaţia reală că în Univers există ordine, există o anumită succesiune logică a anumitor procese care se petrec acolo şi că această ordine este indusă de ceva care nu depinde neapărat de Pământ – e o forţă universală. Această forţă, această energie, pe care o percepi în spaţiul cosmic, poţi s-o defineşti oricum – poţi să-i spui Dumnezeu, poţi să-i spui Allah sau Buddha. În mod sigur există un Dumnezeu unic al universului, materializat în diferite forme”, mi-a răspuns Dr. Ing. Dumitru Dorin Prunariu, preşedintele Comitetului ONU pentru utilizarea paşnică a spaţiului extraatmosferic. Astăzi, după 30 de ani de la revenirea din spaţiu, el este convinsă că viitorul planetei noastre depinde de două elemente: primul e omul şi felul în care acesta promovează tehnologiile ce ar favoriza sau ar distruge planeta, al doilea e hazardul cosmic. Iar statele vor trebui să ia măsuri pentru a proteja planeta de aceste două, încă neconştientizate, pericole.
În discursul său, Dumitru Prunariu a menţionat că Agenţia Spaţială Română poate să asigure expertiza ştiinţifică şi tehnică pentru o serie de proiecte pe care RM le realizează în domeniul cosmic. Pentru aceasta ar fi nevoie de semnarea unui acord de colaborare. „Avem specialişti care de foarte mulţi ani se ocupă de diverse proiecte în domeniul cosmic – vă promitem relaţii şi intermedieri”, a spus Prunariu.
