CSI / Rusia

Protestele din Ucraina – 6 decembrie

NOU REDACȚIA TIMPUL are un „OCHI” la KIEV. Galerie FOTO, de RAMIN MAZUR

(UPDATE 13.54) Mai mulți protestatari s-au culcat pe jos în fața Procuraturii Generale din Ucraina, cu cererea ca cele nouă persoane reținute în urma ciocnirilor de lângă Administrația Prezidențială să fie eliberate, transmite 5.ua. Sloganul principal al acțiunii este „Dacă ați călcat peste lege, să călcați și peste cetățeni ucraineni”.

(UPDATE 13.52) Câteva mii de oameni s-au adunat în fața tribunalului din Kiev, unde urmează a fi anunțată  modul în care va fi pedepsit activistul "Дорожный контроль" Андрею Дзиндзе, care este suspectat de organizarea protestelor.

(UPDATE 10.49) Cadavrul unui bărbat de 50-55 de ani a fost depistat de oamenii legii în piața din apropierea hotelului "Ucraina" din Kiev. Potrivit Serviciului de presă al MAI, pe corpul neînsuflețit al bărbatului NU au fost depistate semne de moarte violentă.

(UPDATE 09.19) Aproape 8.000 de ucraineni au protestat în stradă joi, 5 decembrie, seară în Piaţă Independenţei de la Kiev, cerând demisia preşedintelui Viktor Ianukovici. Oamenii sunt paşnici, forţele de ordine aproape lipsesc.

Între timp, la nivel diplomatic, opoziţia din Ucraina primeşte susţinerea mai multor ţări occidentale, au fost făcute diverse declaraţii în contextul în care astăzi are loc la Kiev o reuniune a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europ

(UPDATE 09.17) Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a denunţat joi, 5 decembrie, "isteria" occidentală privind Ucraina, în cadrul unui summit al OSCE la Kiev, unde occidentalii şi-au exprimat susţinerea faţă de manifestanţii pro-europeni ucraineni, relatează AFP.

"Această situaţie este legată de isteria unor europeni după ce Ucraina a decis (…) să nu semneze" acordul de asociere cu UE, a declarat Lavrov, a cărui ţară a jucat un rol decisiv în descurajarea Ucrainei în acest proces de apropiere faţă de Uniunea Europeană.

(Știre inițială)
La Kiev se încheie astăzi, 6 decembrie, reuniunea ministerială de două zile a OSCE, a cărei președinție este deținută anul acesta de Ucraina.

Folosită de obicei pentru a discuta probleme internaționale sau conflicte regionale, reuniunea s-a concentrat de data aceasta asupra situației din țara gazdă, unde de peste o săptămânii mii de oameni demonstrează împotriva întoarcerii țării în sfera de influență a Rusiei.

Mai mulți miniștrii de externe occidentali prezenți la reuniunea de la Kiev, de exemplu germanul Guido Westerwelle, și-au exprimat ieri sprijinul pentru demonstranții pro-europeni vizitându-i în stradă. Dar tot la Kiev ministrul de externe Serghei Lavrov a numit astfel de reacții occidentale ”isterice”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *