Actualitate

Alexandru Tănase: „Maica Tereza” de la INJ și aborigenii din Est

Există oameni care își sacrifică viața, cariera și contul bancar pentru marea cauză a reformei justiției moldovenești. Un soi rar de sfinți seculari — lasă bărbat, casă, masă în inima civilizației europene și un salariu de 10.000 de euro, ca să vină, din pur altruism, într-un colț uitat de lume din estul continentului, pe un mizilic de 1.500 de euro, ca să lumineze, triburile de aborigeni de pe malurile Bâcului.

Doamna Ramona Strungariu nu e doar o directoare la INJ. În România, la nivelul actual de calificare – să fim serioși – n-ar fi putut visa la o funcție similară la INM. Dar, vorba clasicului: „La Veneția, e cu totul altfel”.

Doamna Strungariu este o misionară a valorilor europene, o Maica Tereza a transparenței și meritocrației, coborâtă – prin cel mai „onest și meritocratic concurs” – printre bastinașii corupți din Estul Sălbatic, ca să le arate ce înseamnă statul de drept.

Spuneți-mi și voi: nu e asta, până la urmă, forma supremă a voluntariatului sublim? Să renunți la tot, să te exilezi de bunăvoie într-un sistem în colaps, pe un salariu simbolic, doar ca să aduci lumina statului de drept printre aborigenii de pe malurile Bâcului?

Toată admirația noastră pentru această doamnă care – să fim serioși – nici prin cap nu-i trece să ne ia de proști. Nicidecum! Totul e pură filantropie profesională, fără niciun interes ascuns, fără vreo carieră europeană în plan sau ceva de acest gen.

Propun, cu toată seriozitatea, să-i ridicăm o statuie în bronz chiar la centrul Chișinăului, iar o o beatificare post-învestire ar fi doar un gest firesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *